Gestul Vioricăi Dăncilă de a merge cu guvernul la aprobare în Parlament este lipsit de riscuri. Explicațiile lui Augustin Zegrean

crop zegrean
Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune că gestul Vioricăi Dăncilă de a merge în Parlament pentru a cere aprobare de remaniere a guvernului este lipsit de riscuri în ceea ce o privește. Chiar dacă propunerea de remaniere a executivului este respinsă, premierul nu-și riscă funcția. Vechii miniștri vor rămâne pe locurile lor, Viorica Dăncilă va trebui să găsească alte soluții, dar în orice caz asta nu-i periclitează funcția de prim-ministru. Un prim-ministru poate fi dat jos numai prin moțiune de cenzură, a explicat Augustin Zegrean la Digi24.

Președintele nu avea altă soluție decât să facă trimitere la articolul 85 din Constituție, alineatul 3, spune Augustin Zegrean. Guvernul, prin această propunere de remaniere, își schimbă compoziția politică. În situația aceasta, președintele poate să semneze decretul de remaniere doar în baza aprobării date de Parlament, aprobare solicitată de primul ministru. „Dacă Parlamentul nu aprobă remanierea, rămânem cu ce avem, adică rămân miniștrii în funcție - cei care sunt în funcție, nu cei care au plecat, acolo avem o problemă, acolo vor fi niște interimari”, a spus Zegrean. 

Fostul președinte al Curții Constituționale a subliniat însă că această procedură nu este echivalentă cu o moțiune de cenzură. Primul ministru își pierde funcția de prim-ministru doar prin retragerea încrederii, or retragerea încrederii se face numai prin moțiune de cenzură. Aici suntem în altă situație: articolul 85, alineatul 3 spune că președintele poate să semneze remanierea numai după aprobarea Parlamentului. Neacordarea acestei aprobări nu duce automat la demiterea Guvernului, iar primul ministru nu-și pierde în acest fel funcția. Articolul 107 din Constituție stipulează în ce situații premierul își pierde funcția - fie prin retragerea încrederii prin moțiune de cenzură, fie prin incapacitate, deces etc. Nu suntem acolo, a punctat Augustin Zegrean.

„Nu avem instituția solicitării votului de încredere”

Noi nu avem instituția solicitării votului de încredere”, a insistat Augustin Zegrean. „Primul ministru nu merge la Parlament să ceară un vot de încredere, cum spun mulți, ci merge să obțină aprobare pentru remaniere. Dacă nu primește aprobare, vom vedea atunci ce se întâmplă, dar eu cred că o primește și v-am spus, miniștrii care au fost excluși și pentru care au fost propuși alții să fie în locul lor rămân pe funcții, pentru că nu se acceptă remanierea. În schimb, dacă Parlamentul îi votează pe noii miniștrii, președintele trebuie să-i numească, nu se mai poate opune numirii lor, pentru că de data aceasta, Parlamentul este cel care-i votează, nu mai este doar solicitarea primului ministru. Va fi de discutat, când va fi momentul, n-am mai avut astfel de situație, dar eu cred că aceasta este interpretarea corectă a Constituției”, a precizat Augustin Zegrean, recunoscând că acest aspect ar putea da naștere, totuși, unor dezbateri de natură constituțională.

Zegrean a explicat că în opinia sa premierul va primi aprobarea Parlamentului pentru că, din experiența sa de deputat și senator, știe că parlamentarii fac tot ce se poate ca să nu se ajungă la alegeri anticipate. „Nu vor să renunțe nici la o oră din mandatul lor, indiferent de ce spun ei la televizor”, susține Zegrean.

El admite că o respingere a remanierii în Parlament ar putea deschide calea alegerilor anticipate, care sunt solicitate de opoziție, dar în orice caz, anul acesta nu se pot organiza alegeri anticipate, ci numai la anul, după învestirea președintelui care va fi ales în noiembrie.

Alegeri anticipate. Constituția, făcută înadins stufoasă

Ar trebui să mai fie, însă, încă mimim două respingeri de guvern în Parlament și acolo intervine din nou voința președintelui, pentru că în Constituție se spune că președintele poate dizolva Parlamentul, nu e obligat să o facă, a atras atenția fostul președinte al Curții Constituționale. În Constituție se mai vorbește, în cazul anticipatelor, și despre consultări ale președintelui cu președinții camerelor, cu șefii grupurilor parlamentare.

Augustin Zegrean recunoaște că este o procedură complicată și a dezvăluit că într-adins a fost făcută așa în Constituție. „Eu am fost acolo când s-a scris Constituția, am fost în echipa care a scris Constituția, și vă spun - sigur că probabil unii n-or să mai vrea să recunoască: așa am vrut să facem textul, pentru că știam cât sunt de nervoși unii în politică, erau propuneri atunci la Constituție ca fiecare cameră să poată fi dizolvată separat, de exemplu. Și ca să nu se ajungă ca în fiecare an să facem alegeri de trei ori, ca italienii, am decis această soluție destul de complicată”, a explicat Augustin Zegrean.

„Târâie-brâu” cu acest guvern până la anul în noiembrie

Un nou guvern Cioloș, adică de tranziție, este oricând posibil, mai crede Augustin Zegrean. „Cum ar fi la fel de bine posibil, cum se zice în popor, târâie-brâu cu acest guvern până la anul în noiembrie” (când ar fi alegerile parlamentare la termen - n.r.), a adăugat fostul judecător constituțional.

El spune că, din punctul său de vedere, cea mai corectă soluție ar fi moțiune de cenzură, demiterea guvernului și să se facă un nou guvern. „În acest moment, este greu să se facă moțiunea, pentru că este deja campanie electorală și oamenii sunt ocupați cu altele și fiecare își analizează șansele, câștigurile sau pierderile dintr-o astfel de situație. Și-ar mai merge așa până la alegeri, după care sigur se ajunge la moțiune de cenzură, dacă vor câștiga cei care vor schimbarea guvernului. Dacă va veni un președinte care nu vrea schimbarea guvernului, vorbim degeaba”, a spus Zegrean.

El a reluat ideea că în cazul respingerii remanierii în Parlament, miniștrii vor rămâne pe posturi, iar premierul va trebui să regândească toată schema, să renunțe la remaniere și să gândească o soluție prin care să aducă trei miniștri - ce nu mai pot fi aduși înapoi pe funcții - să aducă pe locul acela alți miniștri. Va trebui să se ducă cu propunerile de miniștri la Cotroceni, dar din nou cu gir de la Parlament, este de părere Augustin Zegrean, care recunoaște însă că scenariul merge prea departe și îi trebuie timp să reflecteze asupra acestui aspect.

Redactor: Luana Păvălucă

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale