Iohannis: Statul de drept nu este o formalitate

Data actualizării: Data publicării:
iohannis foto mare

Președintele Klaus Iohannis a vorbit din nou despre importanța statului de drept. Acesta este o stare de spirit, nu o formalitate, a spus șeful statului, care participă la reuniunea informală la nivel de șef de stat Bulgaria-Austria-România, la Ruse.

Transparența decizională, buna credință în implementarea politicilor publice, întărirea sistemului judiciar, toate acestea sunt piese în construirea unui cadru instituțional esențial nu numai pentru garantarea valorilor europene, dar și pentru asigurarea dezvoltării economice, încrederea investitorilor, bunăstarea cetățenilor noștri”, a spus președintele.

Întâi de toate, sunt ferm convins că valorile reprezintă baza pentru arhitectura europeană. Știu că valorile pot fi supuse astăzi la numeroase provocări. De aceea perspectiva tinerei generații într-o Europă bazată pe valori este crucială pentru viitorul pe care îl construim împreună. Cred cu tărie în democrație și în statul de drept. Este foarte important, pentru fiecare dintre noi, să înțelegem că statul de drept nu este o simplă formalitate, ci este o stare de spirit. El constă în justiția bazată pe recunoașterea și deplina acceptare a valorii supreme a drepturilor omului, a instituțiilor puternice și a toleranței zero față de corupție”, a adăugat Klaus Iohannis.

El a făcut această declarație la o conferință organizată la Universitatea Angel Kanchev din Ruse.

Întâlnirea de astăzi reuneşte preşedinţii celor trei state care deţin succesiv Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene (UE) în acest an şi în primul semestru al anului viitor, iar discuţiile se vor axa pe agenda europeană actuală în vederea facilitării unei bune coordonări şi cooperări pe parcursul celor trei preşedinţii ale Consiliului UE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri