Iohannis: Trebuie să existe o claritate strategică, vrem sau nu vrem ca Moldova să devină membră UE. România își dorește acest lucru

Data publicării:
Klaus Iohannis și Maia Sandu la Cotroceni
Președintele Klaus Iohannis, într-o întrevedere oficială cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis spune că România își dorește aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și că la nivelul UE trebuie să existe o claritate strategică în privința acestui subiect.

„Este clar că trebuie lucrat intens de către ambele părți. Republica Moldova trebuie să pună în aplicare reformele, instituțiile statului trebuie să funcționeze în așa fel încât să corespundă cu așteptările europene, să fie respectate toate valorile europene”, a spus Iohannis.

„Este nevoie în multe domenii în Republica Moldova - când vorbim despre economie să se creeze prima dată condițiile de concurență echitabilă, corectă și o independență a producătorilor și regulatorilor. Sunt foarte multe chestiuni care trebuie rezolvate de Moldova în Moldova”, a explicat președintele.

„În același timp, în cadrul Uniunii trebuie să existe o claritate strategică, vrem sau nu vrem ca Moldova să devină stat membru. România își dorește acest lucru, am spus-o de nenumărate ori și putem să-i ajutăm să-și depășească, să-și pună în practică reformele, să-și îmbunătățească performanța economică. Și vom face toate aceste lucruri”, a adăugat Iohannis.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri