Sari la conținut
News Alert

Iohannis: Trimit legile justiției la CCR și sesizez Comisia de la Veneția. CCR să nu se grăbească

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a retrimis tot pachetul de legi ale justiției la Curtea Constituțională și a anunțat că va sesiza și Comisia de la Veneția în privința acestora. Cele trei legi, spune șeful statului, nu sunt în continuare conforme cu Constituția și cu standardele europene, chiar dacă s-au reîntors la parlament după decizii de neconstituționalitate date de CCR.

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

Bună ziua! Astăzi, despre legile justiției, dar haideți să ne amintim un pic cum am ajuns până aici.

În toamna lui 2016, a fost campanie electorală pentru parlamentare și PSD a îmbrobodit poporul cu un program numai lapte și miere.

Și au câștigat alegerile și au ajuns la guvernare. Dar a urmat cu totul și cu totul altceva. A început asaltul asupra justiției din partea PSD.

Atunci, probabil vă amintiți, la începutul anului 2017, au venit cu acea infamă Ordonanță de urgență a Guvernului 13. Acea Ordonanță am reușit să o oprim împreună. Sute de mii de bună credință au protestat atunci în stradă pentru acest lucru.

Asaltul s-a mutat în Parlament, iar rezultatul demersului parlamentar de modificare a legilor justiției a ajuns acum și în faza în care se cere promulgarea acestor legi.

Procedura originală, ca să nu mă exprim altfel, graba lipsită de orice justificare și modul autoritar în care s-au desfășurat dezbaterile parlamentare au determinat, în final, foarte multă neîncredere.

Reforma justiției, cum este clamată de PSD, este în continuare contestată de asociațiile profesionale ale magistraților și trezește mari îngrijorări ale partenerilor externi.

Nu putem să asistăm pasiv la o rescriere din mers a Constituției.

Într-o democrație autentică, separația puterilor în stat înseamnă colaborare constructivă pentru realizarea interesului public, respect reciproc între instituții, dar, mai ales, echilibrul și controlul reciproc dintre acestea. Legile justiției au rol esențial în punerea în aplicare a acestor principii.

Întregul pachet legislativ a fost adoptat de Parlament, atenție, într-o săptămână, și apoi, natural, au fost necesare mai bine de patru luni și trei decizii al Curții Constituționale pentru a corecta unele prevederi.

Toate acestea dovedesc faptul că rezultatul deliberărilor parlamentare ar fi avut de câștigat dacă textele ar fi fost mai bine fundamentate și pe larg dezbătute.

Mă voi referi, așadar, în continuare la cele trei legi – este vorba de Legea nr. 303/2004 referitoare la statutul magistraților, Legea nr. 304/2004 referitoare organizarea judecătorească și Legea nr. 317/2004 referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii -, chiar dacă ele vor ajunge pe rând la promulgare.

Constat, chiar de la început, că ele nu sunt deplin adecvate nici cadrului constituțional intern, și nici standardelor europene în materie.

Unele dispoziții ale Legii de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor au fost declarate neconstituționale în două rânduri.

Cu toate acestea, chestiuni referitoare la integritatea ori răspunderea magistraților contravin în continuare Constituției, iar statutul procurorului este mult fragilizat.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a venit deja la promulgare și am constatat că, în forma la care a ajuns, după ce a fost o dată reexaminată de Parlament, încă mai ridică probleme.

Noile reguli privind admiterea în magistratură pot avea consecințe importante asupra funcționării instanțelor cu riscul de a bloca actul de justiție. Apoi, sunt create noi structuri, menite nu să eficientizeze justiția, ci să timoreze magistrații.

În paralel, sunt eliminate garanții ale independenței organizatorice a justiției, prin creșterea rolului Ministrului Justiției în detrimentul CSM.

Nici Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu are o redactare mai fericită, căci ea instituie o segregare a garantului independenței justiției prin transferul masiv de atribuții de la plenul CSM la secții, probabil după dictonul divide et impera.

În mod evident, în forma în care se prezintă acum, pachetul legislativ de modificare a legilor justiției nu corespunde nici exigențelor unui stat de drept și democratic, așa cum Constituția României proclamă emblematic în articolul 1, și nici așteptărilor românilor, care își doresc o justiție independentă, bazată pe lege și neinfluențabilă.

Am decis, ca atare, să trimit întregul pachet legislativ înapoi la Curtea Constituțională și, în paralel, să sesizez Comisia de la Veneția.

De aceea, fac un apel către Curtea Constituțională de a nu se grăbi și a conlucra cu organismul european care contribuie de aproape 30 de ani la dezvoltarea unui patrimoniu constituțional comun în Europa și care sprijină statele care doresc să pună structurile juridice și instituționale în acord cu standardele și bunele practici internaționale în materie de democrație, preeminență a dreptului și a protecției drepturilor omului, inclusiv prin acordarea unui sprijin constituțional de urgență.

Sunt convins că judecătorii Curții Constituționale își respectă statutul de garanți ai supremației Legii fundamentale și de apărători ai democrației prin drept, astfel încât vor avea toată deschiderea pentru un demers care își propune să asigure respectarea în România a principiilor și valorilor democrației europene.

După ce Curtea se va exprima asupra acestor chestiuni, voi face o nouă analiză a legilor și voi decide atunci dacă se impune o reexaminare.

 

Citiți și:

Războiul dintre palate, analizat de CTP. Care sunt consecințele

Celebrele gafe ale premierului Viorica Dăncilă - de la „imunoglobină”, la „douăzeci-douăzeci” și „privelegiați”

Etichete: CCR , curtea constitutionala , klaus iohannis , psd alde , viorica dancila , legile justitiei , klaus iohannis declaratii , sesizare ccr legile justitiei , comisia de la venetia legile justitiei , iohannis sesizeaza comisia venetia legi justitieâ

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale