Mesajul transmis de Klaus Iohannis președintelui italian

Data actualizării: Data publicării:
iohannis

După întâlnirea cu omologul italian Sergio Mattarella, Klaus Iohannis a declarat că a transmis mulţumiri pentru felul în care românii sunt trataţi şi integraţi în Peninsulă.



"Am subliniat comunitatea de valori, istoria comună, cultura bogată comună şi am ajuns foarte repede şi cu sentimente foarte pozitive la discuţii despre cele două comunităţi reciproce, comunitatea italiană, foarte numeroasă deja, din România şi comunitatea românească din Italia", a precizat Iohannis, în cadrul unor declaraţii comune de presă cu Sergio Mattarella, la Palatul Quirinale, citat de Agerpres.

Potrivit şefului statului, în Italia sunt aproximativ 1,2 milioane de români, respectiv cea mai mare comunitate românească din afara graniţelor ţării.

"Această comunitate de români este foarte bine integrată în Italia, apreciată. Am transmis mulţumiri pentru felul în care românii sunt trataţi şi integraţi în Italia", a spus Klaus Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri