Klaus Iohannis l-a primit pe Mahmoud Abbas la Cotroceni: România sprijină rezolvarea conflictului palestiniano-israelian

Data actualizării: Data publicării:
iohannis si abbas
Președintele Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe Mahmoud Abbas, președintele Palestinei. Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, efectuează, marţi, o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Acesta a fost primit la Palatul Cotroceni unde a avut discuții cu președintele României. La finalul întrevederii, cei doi au susținut declarații de presă. 

„Este o plăcere pentru mine să îl primesc astăzi la București, în vizită oficială, pe Președintele Palestinei, Excelența Sa domnul Mahmoud Abbas. Prezența Domniei Sale în România stă mărturie foarte bunelor relații dintre țările noastre, fundamentate pe legături istorice și umane solide. România are o lungă tradiție de sprijin pentru Palestina. Am avut contribuții solide, de-a lungul timpului, la întărirea capacității instituționale a Palestinei, inclusiv prin formarea în România a sute de experți care au influențat principalele domenii ale vieții sociale și economice palestiniene”, a declarat președintele Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Abbas.

„Sunt fericit astăzi să mă întâlnesc cu dumneavoastră în România, țară prietenă. Doresc să vă mulțumesc pentru fermitatea poziției dvs. în sprijinirea păcii din Orientul Mijlociu și dreptului poporului palestinanian la demnitate și independență”, a transmis și președintele Mahmoud Abbas, în cadrul conferinței de presă.

Cei doi șefi de stat au discutat despre oportunități de colaborare între România și Palestina.

„România dorește dezvoltarea și aprofundarea tuturor domeniilor de cooperare de interes comun. Am discutat astăzi despre rezultatele proiectelor noastre de până acum și despre noile oportunități pe care le putem identifica. Educația rămâne un domeniu prioritar atât pentru România, cât și pentru Palestina. Împărtășim viziunea privind valoarea investiției în resursele umane, cu impact concret, pe termen lung. În acest sens, autoritățile române au decis creșterea numărului de burse universitare acordate cetățenilor palestinieni. Sperăm, domnule Președinte, ca tinerii palestinieni să pună cunoștințele dobândite în România în folosul progresului țării dumneavoastră. De aceea, astăzi va fi semnat, la sediul Guvernului României, noul Program bilateral în domeniul Educației. De asemenea, tot astăzi va fi semnat un alt document de importanță deosebită pentru ambele părți. Este vorba despre Acordul între cele două Guverne privind cooperarea în prevenirea și combaterea criminalității organizate, a terorismului și a altor infracțiuni. Am discutat și despre sprijinul constant acordat Palestinei în cadrul forurilor multilaterale, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. Cel mai recent exemplu este reprezentat de eforturile României dedicate reluării finanțării Uniunii pentru Palestina, proces esențial pentru oferirea unei perspective de viitor cetățenilor palestinieni, în special tinerilor și categoriilor celor mai vulnerabile. România va continua, de asemenea, să sprijine lansarea negocierilor pentru un Acord de Asociere Uniunea Europeană - Palestina”, a spus Iohannis.

Președintele României și președintele Palestinei au avut și „un schimb de opinii aprofundat privind agresiunea ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei.”

„Am prezentat Președintelui Abbas sprijinul multidimensional acordat de România Ucrainei, în domeniile umanitar, politic, economic, sectorial, inclusiv în ceea ce privește facilitarea exporturilor de cereale, pentru a combate eficient criza alimentară globală cauzată exclusiv de războiul Rusiei”, a declarat președintele României.

Klaus Iohannis: implementarea soluției celor două state este unica variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor popoarelor celor două părți

Klaus Iohannis i-a transmis omologului său că România susține implementarea soluției celor două state, care este „unica variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor popoarelor celor două părți”.

„L-am asigurat, totodată, pe domnul Președinte că realizarea păcii în Orientul Mijlociu rămâne o prioritate pe agenda noastră externă. Am transmis întregul sprijin al României pentru rezolvarea justă și durabilă a conflictului palestiniano-israelian, prin negocieri directe, care să conducă la implementarea soluției celor două state, care să co-existe în pace și securitate. Această formulă este unica variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor popoarelor celor două părți și respectarea dreptului internațional. Am arătat apreciere față de implicarea Statelor Unite pentru crearea unui cadru favorabil reluării Procesului de Pace și am avut un schimb de opinii referitor la recenta vizită a Președintelui Biden în regiune. Am exprimat speranța că, pe baza implicării Statelor Unite și a unei abordări constructive față de Procesul de Pace, cu sprijinul partenerilor externi, situația de securitate regională se va putea ameliora. Astfel, se va putea răspunde și nevoilor de securitate ale palestinienilor și ale israelienilor. România, ca stat care are în mod tradițional relații apropiate de prietenie cu ambele state, este pregătită, la rândul său, să ofere sprijinul necesar”, a spus președintele.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita reflectă şi reconfirmă „soliditatea” relaţiei bilaterale, care este „profundă” şi „de lungă durată”.

Cu prilejul consultărilor oficiale de la Palatul Cotroceni, cei doi preşedinţi au evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi consolida aspectele sectoriale ale cooperării bilaterale pe toate domeniile de interes comun, cu accent pe dialogul politic, afacerile interne, educaţie, domeniul economic şi comercial.

Discuțiile au cuprins și un schimb de opinii cu privire la evoluţiile cu impact regional în Orientul Mijlociu, stadiul şi perspectivele Procesului de Pace (PPOM), situaţia de securitate şi efectele generate de agresiunea ilegală şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei.

Președintele Palestinei, decorat de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a informat, marţi, Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, şeful statului a conferit omologului palestinian Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan în semn de „înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la promovarea dialogului şi dezvoltării regionale, pentru sprijinirea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre ţara noastră şi Palestina”.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Au montat o cameră ascunsă în apartamentul unde erau cazați în vacanță. Ce au descoperit că făcea personalul...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani