Klaus Iohannis: Noi vom continua să oferim ajutor Ucrainei, e păcat că unii nu o mai fac

Data publicării:
Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski
Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Klaus Iohannis spune că România va continua să ofere sprijin Ucrainei și că e „păcat” că Slovacia a decis să oprească ajutorul militar pentru această țară.

El a adăugat, la Bruxelles, că poziţia României de a ajuta Ucraina este fermă și nu s-a schimbat.

Iohannis a vorbit despre decizia Slovaciei de a opri ajutorul militar pentru Ucraina, a doua zi după ce social-democratul Robert Fico, un politician prorus, a devenit premier al țării.

„Nu cred că putem spune că Ucraina a supravieţuit numai datorită acestor livrări. Este păcat că Slovacia şi-a schimbat abordarea, cu noul guvern, dar asta este abordarea lor, mai este cineva care are acceaşi abordare, tot păcat, tot lângă noi, dar noi vom continua”, a spus Iohannis.

„Nu văd prin asta o problemă de ajutor pentru Ucraina. Majoritatea ajutorului nu s-a dus de acolo şi poziţia României este fermă, a rămas neschimbată din prima zi şi aşa va rămâne”, a spus şeful statului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri