Lipsă de cvorum la BP al Senatului, ordonanţele nu au putut fi repartizate comisiilor
Conducerea Senatului nu a reuşit să repartizeze către Comisiile de specialitate Ordonanţele de urgenţă emise de Guvern, după ce la şedinţa de joi seară a Biroului permanent au participat şase din 13 senatori, astfel că cvorumul a fost insuficient, a anunţat preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Claudiu Manda.
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea
"Astăzi (joi - n.r.) este ultima zi în care suntem în sesiune extraordinară. Se presupune că toţi colegii senatori ar trebui să fie în activitate, în circumscripţii sau în Comisii. Senatul a fost sesizat cu Ordonanţe de urgenţă adoptate în şedinţa de Guvern de joia trecută, de marţi şi de astăzi şi era obligaţia Biroului permanent să le constate şi să le repartizeze către Comisii. Din păcate, au fost şase colegi prezenţi din cei 13, nu am putut să ţinem şedinţa, motiv pentru care o să existe în viitor o altă şedinţă a Biroului permanent să repartizeze către Comisii aceste Ordonanţe de urgenţe", a anunţat Claudiu Manda.
Manda a mai spus că este foarte posibil ca până la sesiunea ordinară din septembrie a Parlamentului să nu mai fie convocat niciun Birou permanent.
Alineatul (5) al articolului 115 din Constituţie spune că: "Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă".
Parlamentul s-a aflat în sesiune extraordinară din 2 iulie până joi.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.