Marius Budăi, despre pensii: Sigur va fi o majorare de la 1 ianuarie, am identificat şi sursa bugetară

Data actualizării: Data publicării:
marius budai cu un dosar in mana
Ministrul Muncii, Marius Budăi. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că pensiile vor fi majorate "sigur" de la 1 ianuarie, iar impactul bugetar pentru o eventuală majorare a acestora cu 10% ar fi de 11 miliarde de lei.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, ce înseamnă pentru bugetul de anul viitor majorarea pensiilor, Budăi a spus: "Impactul ar fi de 11 miliarde de lei pentru o majorare, aşa cum propus în primă fază, cu cel puţin 10%. Este o sumă sustenabilă, identificată din calculele noastre.

Discutăm în coaliţie şi luăm decizia finală în termenul cel mai scurt, dar sigur va fi o majorare de la 1 ianuarie, aşa cum a precizat şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi premierul Nicolae Ciucă".

Budăi a adăugat că atunci când a fost făcută propunerea ca pensiile să crească cu cel puţin 10% a fost identificată şi sursa bugetară.

"Când am făcut această propunere, am identificat şi sursa. Ne-am bazat pe cifre foarte clare, pe cifre care sunt postate pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză, pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, pe execuţia bugetară din cadrul Ministerului de Finanţe", a menţionat ministrul. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referitor la procentul de 11 la sută avansat de premierul Nicolae Ciucă pentru majorarea pensiilor, că o astfel de creştere trebuie să se încadreze în bugetul pentru pensii. 

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, în urmă cu o săptămână, că a discutat în partid că procentul cu care se pot majora pensiile nu trebuie să producă un deficit mai mare la buget, iar în acest moment limita de creştere este de aproximativ 11%. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri