Sari la conținut

Membrii CES schimbaţi de premier vor ataca decizia în instanță

Foştii membri ai Consiliului Economic şi Social reacţionează dur după ce premierul a decis să-i schimbe pe 13 dintre cei 15 membri ai Societăţii Civile din CES din cauza absenţelor, dar şi a criticilor aduse proiectului noii legi a pensiilor. Foştii membrii ai consiliului spun, însă, că motivele revocării au fost altele şi că vor ataca decizia în instanţă.

Decizia de revocare a celor 13 membri ai Consiliului Economic şI Social a fost publicată pe 11 septembrie în monitorul oficial, cu toate că mandatul acestora ar fi expirat abia la sfârşitul lui 2020. Nici până acum, foştii membri nu au fost anunţaţi oficial de schimbare.

Gheorhe Chioaru, fost membru CES: Nu am primit eu pe persoană fizică o adresa de la Ministerul Muncii că nu mai fac parte din CES. E de neînțeles, fără să ne anunțe, fără să știm că se face o verificare, pur și simplu, a venit ca o bombă.

Ministrul Muncii Olguţa Vasilescu este cea care a înaintat cererea către premier pe motiv că unii membri lipseau constant de la şedinţele consiliului, dar şi pentru că aceştia au criticat mai multe proiecte legislative, precum legea pensiilor sau cea a insolvenţei.

Reporter: Cum pot afecta aceste absențe sesiunile?

Gelu Duminică, fost membru CES: În niciun fel, pentru că e cvorum. Ca să fie cvorum trebuie să fie o persoană din fiecare parte. Faptul că lispește unul de la noi nu se întâmplă nimic.

Mihai Dragoş, fost membru CES: Ce a deranjat: faptul că dăm avize nefavorabile când legile nu sunt bune. A fost cazul în faimoasa revoluție fiscală, care a avut aviz negativ de la noi, pentru că membrii și-au dat seama că va avea efecte nocive aspura oamenilor, că e greu de implementat.

Acuzaţiile nu se opresc aici.

Mircea Giurcan, Federația. Asociațiilor Apicole din România: Legea dă o logică procesului de selecție. Noile nominalizări, dacă ne uităm pe ele, sunt 3 pe sanatate, 5 pe asistență socială. Nu e repezentată agricultura, nu e reprezentat sectorul economic, educația. Aceasta decizie e primului- ministru e cât se poate de vicioasă și va fi atacată în contencios administrativ.

Reprezentanţii Guvernului nu au răspuns solicitării Digi24 de a oferi lămuriri privind această situaţie.

Etichete: decizie , ces , viorica dancila , membri schimbati , plangere in instanta

Pe aceeași temă

Noapte cu Şandru

Era greu de crezut că recordul de linguşire stabilit de Nora Noapte avea să cadă în mai puţin de o lună. Cu toate...

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale