Ministrul Mediului a discutat cu primarii despre înființarea de parcuri naturale urbane, microbuze electrice și piste pentru biciclete

Data publicării:
Tanczos Barna face declarații.
Ministrul Mediului a discutat cu primarii despre înființarea de parcuri naturale urbane, microbuze electrice și piste pentru biciclete. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a discutat, marți, cu reprezentanții Asociației Municipiiilor din România despre programe de finanțare din Fondul pentru Mediu și despre proiectele finanțate din PNRR privind gestionarea deșeurilor și extinderea rețelelor de apă și canalizare.

Tanczos Barna a scris, marți seara, pe Facebook, că înființarea a mai multor parcuri naturale urbane, achiziția de microbuze electrice și amenajarea pistelor pentru biciclete au fost subiectele cele mai importante abordate în cadrul întâlnirii în format online cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România.

„Împreună cu președintele AFM Fülöp Lóránd am discutat despre pregătirea programelor de finanțare din Fondul pentru Mediu, respectiv și despre cele finanțate din PNRR privind gestionarea deșeurilor și extinderea rețelelor de apă și canalizare”, spune Tanczos Barna.

Ministrul a spus că este pregătit un program de finanțare prin care municipiile vor putea depune proiecte pentru amenajarea de eco-insule, dezvoltând astfel infrastructura locală de colectare separată a deșeurilor. Prin PNRR există fonduri pentru finanțarea a peste 13.000 de astfel de eco-insule, potrivit Mediafax.

„Scopul nostru este descentralizarea activității din Programul Sisteme Fotovoltaice 2022. Pentru eficientizarea programului oferim posibilitatea ca primăriile să se implice în analizarea dosarelor depuse, totodată simplificăm procedura de aplicare, ca să facilităm accesul beneficiarilor la program. Scopul ministerului este să ajute și să sprijine autoritățile locale în eforturile lor ecologice. Pregătim un program pentru finanțarea montării panourilor solare pe acoperișuri de bloc și punerea în funcționare a acestora. Surplusul de energie astfel produs ar fi folosit de municipalitate, de exemplu pentru iluminatul public, iar asociațiile de proprietari ar fi compensate”, spune Tanczos Barna.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri