Orban, despre o eventuală candidatură a lui Florin Cîțu la șefia PNL: Mie nu îmi e teamă de nimic. Cunosc bine partidul

Data publicării:
orban il priveste pe citu in timp ce sustine o declaratie
Ludovic Orban spune că nu se teme de o candidatură a lui Florin Cîțu la șefia PNL. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat vineri că nu se teme de o eventuală candidatură a premierului Florin Cîțu la șefia PNL. „Cunosc bine partidul”, a declarat Orban care a precizat că relația sa cu premierul este „foarte bună”.

„Tot abordați acest subiect. Mie nu îmi e teamă de nimic. Cunosc bine PNL, cunosc foarte bine situația în care ne găsim, momentul în care am luat decizia să mai candidez. Am făcut-o în deplină cunoștiință de cauză. Dacă o să apară concurenți, este democrație, oricine poate să candideze, să vină cu o viziune, cu un program. Membrii PNL vor fi cei care vor decide. Sunt în relații foarte bune cu premierul, chiar dacă de 4 luni de zile se încearcă să se lanseze informații despre candidatura domnului Cîțu la șefia partidului, chiar dacă el nu a anunțat că va candida”, a declarat Ludovic Orban.

Congresul PNL va avea loc în toamnă. Premierul Florin Cîțu nu a anunțat public dacă va candida pentru șefia PNL, însă tot mai mulți lideri din partid se așteaptă la o astfel de decizie. Până acum, mai multe filiale din teritoriu și-au anunțat deja susținerea pentru Ludovic Orban.

Citește și Orban: Odată înscris în lupta pentru un nou mandat de preşedinte PNL, trebuie să iau în calcul şi candidatura la Preşedinţia României

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Connect-R și fiica lui de 12 ani, prima dată împreună pe scenă. Solistul nu și-a ascuns emoția și mândria...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță că sistemul de pensii este în pericol. Crește vârsta de pensionare sau scad pensiile?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme