Partidul Social Democrat, la primul congres fără mize. Victor Ponta, o reconfirmare

Data publicării:
victor ponta

Adversarul lui Victor Ponta este Andrei Alexandru, fost purtător de cuvânt al fostului preşedinte al Senatului Nicolae Văcăroiu. Rămas fără slujba de la Senat, şi-a făcut un obicei din a-i contesta pe liderii PSD prin scrisori deschise şi din a-şi depune candidatura la cea mai înaltă funcţie în partid.

Digi24 şi Digi24.ro transmit cele mai importante momente ale celor două zile de Congres PSD.
Fotoliul lui Adrian Năstase rămâne neatins

Nici în eşalonul doi al partidului nu se poate discuta de o schimbare de gardă, întrucât pentru funcţiile cheie există doar candidaţi unici. Ca să evite o eventuală dispută internă, PSD nu scoate însă la concurs funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, deţinută de Adrian Năstase până la momentul arestării. Postul îi este rezervat lui fostului premier, proaspăt eliberat din închisoare, care îl va reprimi în momentul în care îşi va recăpăta drepturile civile.

„În perioada cât a lipsit Adrian Năstase la noi a fost un gol imens şi sper să aibă putere să îl umple la loc. Adrian Năstase este un simbol. Ne-a dat mereu lecţii de viaţă şi ne dă şi acum. Funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional rămâne vacantă ...nu ne poate obliga nimeni”, a spus Liviu Dragnea, secretar general al PSD.

La rândul său, Miron Mitrea a menţionat că e normal ca Adrian Năstase să fie la PSD: „E la Congresul PSD, e chiar un act de normalitate. Faptul că nu poate candida şi e invitat, asta e o anormalitate”.

De altfel, Victor Ponta declara pe 11 aprilie, la Digi24, că „toţi foştii preşedinţi ai partidului – domnul Ion Iliescu, domnul Oliviu Gherman, domnul Adrian Năstase si domnul Mircea Geoană – vor avea o prezenţă şi un loc special, pentru că e vorba de foştii preşedinţi ai partidului”.

O noutate a acestui Congres este reintroducerea funcţiei de preşedinte executiv, special pentru Liviu Dragnea.

Mai sunt alese opt funcţii de vicepreşedinte pe domenii de activitate, dar şi cinci funcţii de vicepreşedinte destinate femeilor social-democrate.

Un potenţial moment gri

Congresul ar putea fi umbrit de un singur moment: împărţirea celor opt funcţii de vicepreşedinţi regionali. Pe regiunea Sud-Est, această funcţie este dorită atât de Marian Oprişan, cât şi de Nicuşor Constantinescu. Au mai existat divergenţe între cei doi lideri locali atunci când Marian Oprişan a devenit liderul preşedinţilor de Consilii Judeţene, funcţie la care candida şi Nicuşor Constantinescu.

Fuziunea cu UNPR, nici un motiv de grabă

Nici aşteptata fuziune cu Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), anunţată de anul trecut, nu se mai produce. Are loc doar o rezoluţie în favoarea fuziunii, în perspectiva căreia sunt înfiinţate două funcţii de vicepreşedinte. „Nu a mai fost o chestiune urgentă, pentru că noi oricum colaborăm bine. Nu mai e motiv de grabă. Sincer, funcționăm foarte bine”, mai spunea Victor Ponta joia trecută la Digi24.

Congresul hi-tech: Votul electronic, premieră în politica partidelor

Congresul PSD va experimenta votul electronic, o premieră absolută în viaţa partidelor româneşti, aşa că unul dintre cele mai tensionate momente, cel al alegerilor, se va consuma în mai puţin de o oră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate