PNL și PSD au eliminat prin lege educația sexuală din școli. „Decizia este la părinți, nu la unii care vor să smintească națiunea”

Alexandru Costea
adrian solomon in comisia de munca
Adrian Solomon (centru) președintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaților (Foto: InquamPhotos/ George Călin)

Legislația privind educația sexuală în școli a fost modificată în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, după ce un amendament susținut de parlamentari PSD și PNL a fost introdus într-un proiect de lege privind drepturile copiilor. Aceștia vor ca materia să nu se mai numească educație sexuală, ci sanitară, iar predarea să fie făcută doar cu acordul părinților. Președintele Comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon, a spus, pentru Digi24.ro, că astfel reglementarea este „mai cuprinzătoare” iar în privința acordului din partea părintelui el a declarat că decizia nu poate fi a „unor indivizi care vor să smintească națiunea asta”.

La începutul lunii aprilie, a fost promulgată legea care obligă unităţile şcolare să organizeze, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Actul normativ în vigoare a modificat Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Conform acestuia, autorităţile locale și instituţiile publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei au obligaţia de a derula în școli programe „în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

Însă patru parlamentari PSD și PNL au introdus în ședința de săptămâna aceasta a Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaților un amendament prin care exprimarea „educație sexuală” este înlocuită cu „educație sanitară”. Totodată, prin același amendament, programele de educație care includ această materie vor avea loc doar cu „acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor”.

Amendamentul modifică Legea 272/2004 printr-un alt proiect, inițiat de Guvern, și depus în Parlament în iunie 2019, ce vizează „accelerarea reformei structurii de protecţie a copilului în România, prin facilitarea şi urgentarea procedurilor de plasare a copilului instituţionalizat într-o familie”.

Acest proiect a fost adoptat în Senat în octombrie 2019, a primit raport favorabil în Camera Deputaților și a fost dezbătut în plen pe 9 martie. Însă, a fost trimis înapoi pentru un raport suplimentar. Până la ședința Comisiei de săptămâna aceasta, propunerea legislativă nu menționa aspectul educației sexuale în școli.

Autorii modificării sunt deputaţii Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (neafiliat), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi senatorul Titus Corlăţean (PSD).

„Educația sexuală de foarte multe ori era predată și sub forma sexualității de transgen”

Nicușor Halici a explicat că au existat anumite „anomalii” în aplicarea legii, mai ales în predarea la clasele primare.

Au apărut anumite anomalii în aplicarea legii, cum apar de foarte multe ori în practică. Acum nu dorim decât s-o reglăm din punct de vedere, în primul rând, al noțiunii, pentru că educația sexuală avea o definiție sau o aplicare destul de limitată. «Sanitară» cuprinde și educația sexuală, pe de o parte.

Pe de altă parte, nu puteam vorbi totuși la clasele primare de educație sexuală la clasa I, a II-a, a III-a. Am mai ajuns și în zona în care educația sexuală de foarte multe ori era predată și sub forma sexualității de transgen.

E adevărat că lucrurile astea trebuie cunoscute, dar în funcție de vârsta biologică a fiecărui elev și, după aceea, normal că și părinții trebuie să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește educația pe care doresc să fie predată copiilor.

La clasa a II-a, spre exemplu, se preda cum fac sex doi oameni de același sex, care sunt etapele procreerii până la naștere. Totuși, la clasa a II-a e destul de puternic impactul emoțional pentru a afla astfel de noutăți”, a declarat, pentru Digi24.ro, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

El a spus că a avut solicitări de a schimba legea “de la foarte multe asociații”, însă nu a precizat cum se numesc acestea.

N-aș vrea să specific, pentru că nu vreau să duc discuția într-o zonă că suntem partizani cu unii, sau cu alții. Suntem și noi părinți la rândul nostru”, a declarat Halici.

Președintele Comisiei pentru Muncă şi protecţie socială, Adrian Solomon, a afirmat că a vrut să îmbunătățească forma legii.

În legea 272/2004, niște colegi au introdus în iarnă un amendament și noi l-am modificat puțin să fie mai cuprinzător.

Motivarea inițiatorului este minunată ca să îndeplinească procesul legislativ ca formă. Restul, cum iese din Parlament este treaba parlamentarilor să-l îmbunătățească, să-l facă mai bun și mai general valabil.

Pentru mulți colegi de-ai mei s-a ajuns la concluzia, în urma unor discuții cu diverse organisme interesate de astfel de lucruri că e bine să modificăm textul”, a declarat, pentru Digi24.ro, deputatul Adrian Solomon.

„Care-i problema voastră?”

Însă, întrebat cine susține modificarea legislației în acest sens, președintele Comisiei nu a vrut să dea detalii.

Dreptul meu la inițiativă nu mi-l ia nimeni. Eu însumi sunt cel care am hotărât să depun acest amendament. Care-i problema voastră? E treaba mea cu cine mă consult.

În România, și Codul Civil și alte legi ne vorbesc despre obligația părintelui de a-și educa copilul și de a-l întreține și de a oferi o bună educație și instrucție până împlinește 18 ani și dacă rămâne în sistemul de învățământ, până la 26 de ani. Dacă această obligație există, dreptul de a decide cum arată acea educație a copilului trebuie să rămână tot a părintelui, nu a unor indivizi care vor să smintească națiunea asta”, a spus social-democratul.

În schimb, deputatul USR Cristian Seidler, membru în Comisie, a propus un amendament prin care dorea să acorde părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor opțiunea de a solicita, în scris, scutirea copiilor de la asemenea programe de educaţie.

Înainte să intrăm în ședința de Comisie, textul suna așa: «Derularea sistematică în unitățile școlare cel puțin o dată pe semestru de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor». Ceea ce înseamnă că pentru copiii de clasa a I-a nu trebuia să faci educație sexuală, trebuia să faci educație pentru viață, asta incluzând să nu deschizi ușa la un străin, nu te lași ademenit cu dulciuri într-un parc.

Textul că în unele clase de a I-a se făcea educație sexuală este exact precum aș spune «Nu-mi las copilul la școală pentru că știu că într-o școală o profesoară a bătut un elev sau un profesor». Păi dacă în anumite locuri se produc abuzuri, atunci trebuie corectat abuzul, nu desființat sistemul.

Noi primim de obicei amendamentele depuse la Comisie înainte, ca să pot să citesc și să știu ce votez pe amendamente. Se întâmplă ca amendamentele depuse în ultima secundă să le vedem în timpul ședinței Comisiei atunci, pe loc. Amendamentul acesta este surpriză. Când l-am văzut, am spus că de ce nu facem invers. În loc de «opt-in», de ce nu facem cu «opt-out», pentru că servește același scop, doar că probabil că minoritatea care nu dorește ca ai lor copii, pe considerente de conștiință filozofică și religioasă, să semneze o hârtie că nu vreau.

În timpul Comisiei am formulat amendamentul ăsta. Noi trecusem deja de punctul ăla și am spus la un moment dat că am un amendament care acoperă și îngrijorările că se atentează la inocența copiilor”, a relatat parlamentarul, pentru Digi24.

Amendamentul său, susținut și de deputații Mara Calista (PNL), Adrian Dohotaru (USR) şi Éva Andrea Csép (UDMR), a fost respins.

Robert Sighiartău, secretar-general al PNL și susținător al amendamentului adoptat, nu a putut fi contactat până la publicarea acestui material.

„În PNL există un curent mai evlavios”

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi susține educația sexuală în forma în vigoare și spune că în partid există și „un curent ideologic mai evlavios, mai duhovnicesc”.

Eu sunt adeptul educației sexuale. În forma adoptată de Parlament. Sper că președintele va merge pe acea variantă. În fond, el a demonstrat că e un liberal autentic în contextul referendumului Coaliției pentru Familie.

Studiile dovedesc că în statele unde este predată în școli educația sexuală apar mai putine sarcini nedorite, incidența bolilor cu transmitere sexuală e mai mică, copiii se pot apară mai bine de abuzuri sexuale, pentru că înțeleg când acestea au loc.

Ba chiar, împotriva temerii că educația sexuală grăbește cumva și activitatea sexuală, tinerii care fac educație sexuală își încep mai tarziu viața sexuală, pentru că se reduce factorul curiozitate.

Nu înțeleg de ce apărăm «inocența copiilor», cum spun cei care se opun educației sexuale, dacă le ascundem realitatea cu care se vor confrunta toată viața, dacă ne rușinăm și ne ascundem de modul în care am fost creați.

Eu cred că un credincios se bucură de modul în care a făcut Dumnezeu omul, nu se jenează de el și nu încearcă să îl ascundă. Sigur, e doar punctul meu de vedere. În PNL există nu doar un curent ideologic liberal-laic, în care cu bucurie mă înscriu, ci și unul mai evlavios, mai duhovnicesc”, a precizat acesta pentru Digi24.ro.

Elevii și studenții: Factorii decizionali trebuie să promoveze politici în raport cu realitatea țării

Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR) își exprimă "dezamăgirea față de modul în care factorii decizionali apreciază importanța educației sexuale în școli, blocând accesul elevilor la informații necesare dezvoltării lor personale", potrivit unui comunicat de presă.

"Ne exprimăm ferm dorința de a contribui la clădirea unui sistem educațional care să corespundă nevoilor și intereselor elevilor din România, motiv pentru care am fost și continuăm să fim susținătorii implementării educației sexuale în școli, o parte integrantă a disciplinei educație pentru sănătate, care ar trebui să fie accesibilă tuturor elevilor.

Lipsa accesului la educație sexuală a fost promovată de organizații religioase, dar și de Biserica Ortodoxă Română, iar acum parlamentarii susțin blocarea educației sexuale în școli prin introducerea unui acord parental. Așa cum la toate celelalte discipline de studiu nu este necesar un acord parental pentru a legitima importanța informațiilor studiate, nu ar trebui să condiționăm accesul tinerilor la educație sexuală de un acord parental acordat subiectiv. Un sistem educațional performant are capacitatea de a stabili care sunt disciplinele ce trebuie studiate în vederea dobândirii competențelor cheie specifice profilului absolventului.

Educaţia sexuală a fost introdusă în şcoli pentru prima dată în 1955 în Suedia, care a fost urmată, în anii ‘70-’80, de mai multe ţări din vestul Europei. În anii ‘90 şi 2000 s-au alăturat şi ţări ca Franţa, Regatul Unit şi apoi Portugalia sau, mai aproape de noi, Ucraina şi Estonia.

În prezent, în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană, educaţia sexuală este obligatorie în şcoli, deşi diferă la nivel de calitate şi conţinut. Printre țările cu o experiență vastă în predarea educației sexuale se numără ţările nordice, Franţa şi Germania. În sistemul educațional românesc, educația sexuală continuă să reprezinte un subiect tabu, dar și elementul central al mai multor dezbateri ideologice. În acest sens, suntem de părere că sănătatea elevilor trebuie să primeze, iar factorii decizionali trebuie să promoveze politici educaționale în raport cu realitatea țării noastre, țară care ocupă primul loc din Uniunea Europeană la numărul de mame adolescente.

Conform datelor INS Tempo, în anul 2018, în România au devenit mame 727 de adolescente cu vârsta sub 15 ani și 18.753 cu vârsta între 15-19 ani. Dintre mamele adolescente sub 15 ani, 19 sunt la a doua naștere și una la a treia. Cât ține de mamele adolescente cu vârsta între 15-19 ani, 3.929 sunt la a doua, 731 la a treia, 72 la a patra, 8 la a cincea și una la a șasea. Totodată, 7,5% din totalul cazurilor de cancer de col uterin diagnosticate anual în Europa provin din România, incidență de 3 ori mai mare decât media la nivelul Uniunii Europene. România se află pe primul loc din țările Uniunii Europene în ceea privește mortalitatea prin cancer de col uterin (14.2 la 100.000 de femei).

De ce educație sexuală în sistemul educațional din România?

  • Pentru că nu toți tinerii au acces la o informare corectă privind metodele contraceptive, dar și cele de prevenție pentru a stopa răspândirea unor boli cu transmitere sexuală. Conform studiului realizat de Salvați Copiii, 6 din 10 mame minore nu au avut acces niciodată la informații cu privire la sănătatea reproducerii sau educație sexuală, iar 12% dintre mamele minore au primit informații despre educația sexuală de la vecini/ prieteni/ rude sau de pe internet. În același timp, 40% dintre mamele minore apreciază că veniturile nu le ajung pentru strictul necesar, un procent semnificativ mai ridicat comparativ cu celelalte persoane din comunitate;
  • Pentru că în foarte multe familii din România, sănătatea reproducerii nu constituie un subiect de discuție liberă, iar mai mulți elevi nu au părinți care să le poată răspunde la informații privind educația sexuală care ar trebui să fie livrate de specialiști în domeniu;
  • Pentru că tinerii nu beneficiază de sprijin și consiliere, în contextul subfinanțării cabinetelor de planificare familială;
  • Pentru că, deși anumite informații privind educația sexuală pot fi vizualizate pe internet, nu toți elevii au acces la internet (aproximativ 900.000 de elevi nu au acces la resurse educaționale în format digital) și nu toate resursele disponibile sunt informații verificate.

Autoritățile trebuie să își concentreze eforturile către informarea corectă a tuturor tinerilor cu privire la sănătatea reproducerii, iar aceste informații trebuie să le fie livrate cu profesionalism încă din sistemul de învățământ preuniversitar, ca o metodă eficientă de prevenție a sarcinilor nedorite, dar și a receptării unor boli cu transmitere sexuală. Ne aflăm într-un moment de cumpănă al societății, care acutizează problemele deja existente din sistemul educațional și impune o schimbare de mentalități, astfel încât tinerii să aibă acces nemijlocit la educație sexuală de calitate", conform sursei citate.

Biserica Ortodoxă și cea Catolică s-au opus predării educației sexuale 

Biserica Ortodoxă Română s-a opus obligației ca școlile să deruleze programe de educație sexuală, spunând că reprezintă „un atentat asupra inocenței copiilor (...), marcându-i pentru întreaga viață".

De asemenea, Conferinţa Episcopilor catolici din România (CER), prin Comisia de învăţământ, "atrage atenţia că obligativitatea orelor de educaţie sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinţilor, garantate de Constituţia României", conform unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate