Arizona a reimpus o lege draconică anti-avort din 1864

Data publicării:
Femei cu pancarte cu mesaje pro-avort
Manifestații pentru legalizarea avortului în Arizona. Foto: Profimedia Images

Curtea Supremă a statului american Arizona a reimpus o lege veche de 160 de ani împotriva avortului, după o lungă dezbatere politică declanșată de eliminarea precedentului Roe v. Wade, relatează BBC. Legea din 1864, mai veche chiar decât administrația statală (n. red. – teritoriul Arizona a fost admis ca stat al Uniunii americane în 1912), interzice complet avortul și impune pedespe de doi până la cinci ani de închisoare, cu excepția cazurilor în care viața mamei este în pericol.

Verdictul Curții Supreme din Arizona ar putea să ducă la închiderea tuturor clinicilor specializate din stat. De asemenea, efectele sale în ce privește sănătatea femeilor dar și alegerile prezidențiale din toamnă ar putea să fie extrem de mari.

Arizona este, începând din 2020, un stat competitiv la nivel prezidențial, la ultimele alegeri fiind câștigat de Joe Biden după o lungă perioadă în care republicanii au dominat acolo.

Decizia de a reinstitui această lege extrem de dură vine după luni întregi de dezbateri juridice și politice pe temă cu privire la posibilitatea reinstituirii acestei legi, după ce precedentul Roe v. Wade a fost eliminat, anul trecut, de Curtea Supremă a SUA, dominată de judecători pro-republicani.

Au existat multe argumente conform cărora această lege a fost înlocuită de o mulțime de alte legi și reglementări, inclusiv de o lege din 2022 care permite avortul până la 15 săptămâni de sarcină.

Într-un verdict cu o majoritate de 4-2, marți, Curtea Supremă a statului a răsturant o decizie a unei curți inferioare, care prevedea că legea în vigoare este cea mai nouă. Conform noului verdicr, legea din 1864 reintră în vigoare.

Este, totuși, neclar cum va fi pusă în aplicare legea – guvernatoarea Katie Hobbs, democrată, a emis un decret anul trecut prin care problema legislației din domeniul avortului rămâne la latitudinea procuraturii generale.

Procuroarea generală, tot o democrată a promis că locuitoarele Arizonei nu vor fi judecate pentru avorturi. Ea a caracterizat legea reimpusă drept „draconică”.

„Decizia de astăzi va reimpune o lege dintr-o perioadă în care Arizona nu era stat, Războiul Civil era în plină desfășurare, iar femeile nu puteau vota. Este o pată pe obrazul statului nostru”, a declarat Kris Mayes.

Libertatea de a face avort – susținută la scară largă de publicul american, conform sondajelor – i-a ajutat pe democrați la ultimele alegeri, în condițiile în care republicanii au ales să meargă într-o direcție tot mai radicală pe această temă.

Democrații speră că decizia îi va ajuta din nou în noiembrie, când Arizona va fi din nou în joc la alegerile prezidențiale. Fără Arizona, Donald Trump are șanse minime să câștige președinția SUA și trebuie să compenseze prin câștigarea obligatorie a statelor din așa-zisul Rust Belt – Wisconsin, Michigan și Pensylvania – dar și a Georgiei.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...