PNL va schimba din Comisia de revizuire a Constituţiei parlamentarii care nu mai au mandat sau s-au retras

Data publicării:
ionut stroe PNL facebook

Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL 

"Grupurile parlamentare vor desemna cei doi senatori și cei trei deputați care îi vor înlocui pe cei care ori și-au încetat mandatul, ori s-au retras din această comisie", a declarat Ionuţ Stroe.

El a menționat că vor fi înlocuiți senatorii Crin Antonescu și Tudor Chiuariu, foștii deputații Petre Roman, George Scutaru și actualul co-președinte al PNL, Alina Gorghiu.

Stroe a precizat că Antonescu și Gorghiu au decis să se retragă din Comisia de revizuire a Constituției.

De asemenea, el a afirmat că PNL va propune un candidat pentru poziția de președinte al Comisiei în locul lui Crin Antonescu.

Surse din PNL au declarat pentru Mediafax că liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, va fi cel propus pentru poziția de președinte al acestui for.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri