Politicienii se bat şi în plângeri penale

Data publicării:
dosare instanta crop mediafax-1

Liderii PSD, PNL şi ai PDL şi-au făcut reciproc plângeri penale de-a lungul anilor, puţine însă au ajuns să se şi materializeze în instanţe. Motivele găsite au fost diverse: de la acuzaţii de plagiat la calomnie, de la şantaj şi ameninţare la fraude şi corupţie. Campioni în materie de plângeri penale sunt cei din USL. Cabinetul Victor Ponta a formulat aproape 400 de plângeri penale împotriva unor foşti miniştri PDL.

După ce a preluat guvernarea, USL a verificat activitatea guvernelor precedente. Rezultatul: 394 de plângeri penale şi sesizări depuse la DNA şi la Parchetul Instanţei Supreme, în care au reclamat posibile fraude ale miniştrilor PDL.

Ele sesizau nereguli la patru ministere în timpul guvernării democrat- liberalilor, dar şi la multe instituţii din subordinea acestora, printre care Agenţia Domeniilor Statului, Poşta Română, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Hidroelectrica, RATB, RADET, Metrorex, Nuclearelectrica, Oltchim, Romsilva.

Potrivit procurorilor, aceste sesizări sunt în lucru, însă niciuna din ele nu a ajuns în instanţă.

Tot la plângeri penale au apelat liderii USL şi după eşecul de la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

„Vom depune plângeri penale împotriva tuturor liderilor PDL care au încălcat prevederile Legii 3/2000, au împiedicat cetățenii să voteze la referendum. Vor fi mii de asemenea plângeri”, spunea spunea premierul României, în 20 august 2012.

Victor Ponta a recurs la plângeri penale împotriva adversarilor politici şi înainte de a ajunge şeful Guvernului. În 2011, a depus la parchetul instanţei supreme o reclamaţie împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a şefului ANAF de atunci, Sorin Blejnar. I-a acuzat pe amândoi de instigare la abuz în serviciu, ameninţare şi şantaj.

În 2012, Victor Ponta l-a reclamat la Înalta Curte şi pe premierul de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, nemulţumit de felul în care acesta a alocat bani către primăriile din Gorj.

Tot din cauza banilor, de data aceasta luaţi de la primării, s-a ales şi Victor Ponta, după ce a fost numit premier, cu o plângere penală pentru abuz în serviciu.

Şi teza de doctorat i-a adus premierului o plângere penală din partea liderilor Partidului Noua Republică, de data aceasta pentru plagiat.

Deocamdată, DNA are în lucru două dosare în care apare şi numele lui Victor Ponta, dar premierul nu este urmărit penal în niciunul.

394 de plângeri penale împotriva guvernelor PDL

- Ministerul Mediului

- Ministerul Sănătăţii

- Ministerul Educaţiei

- Primăria Piatra Neamţ

- Compania „Poşta Română”

- Agenţia Domeniilor Statului

- Hidroelectrica

- Complexul Energetic Oltenia

- Minvest şi Cuprumin

- RATB

- Romsilva

Sursa: Guvern

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”