PSD pregăteşte replica pentru Iohannis. Tudorel Toader, invitat la şedinţa social-democraţilor

Data actualizării: Data publicării:
cex psd dragnea si dancila - ganea

Premierul şi ministrul justiţiei caută soluţii pentru situaţia în care preşedintele a pus Guvernul. Social-democraţii se reunesc din nou în şedinţă pentru a stabili o nouă strategie după ce şeful statului a amânat luarea unei decizii privind remanierea guvernamntală.

Klaus Iohannis le-a transmis liderilor PSD că abia după 1 decembrie le va spune dacă o va accepta pe Lia Olguţa Vasilescu la şefia ministerului Dezvoltării şi pe Mircea Drăghici la ministerul Transporturilor.

La şedinţa PSD de azi a fost invitat şi ministrul justiţiei, Tudorel Toader.

Liviu Dragnea i-a convocat pe vicepreşedinţii PSD pentru a stabili ce vor face mai departe. A venit însoţit de premierul Viorica Dăncilă şi au intrat în sala de şedinţe fără a face declaraţii.

Tudorel Toader a venit din nou la şedinţa social-democraţilor, ca şi săptămâna trecută, pentru că se discută varianta sesizării Curţii Constituţionale pe un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Guvern, pe tema revocării miniştrilor Lucian Şova şi Paul Stănescu.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat săptămâna trecută că până după 1 decembrie nu va mai exista nicio schimbare de miniștri.

„N-o să vă vină să credeți, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt miniștri în aceste guverne în nici 2 ani. Așa nu se poate guverna. E imposibil să schimbi miniștri toată ziua - bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcționeze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? În acest fel nu se poate continua. Această remaniere după remaniere va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului și zilei de 1 Decembrie. Până atunci pot să vă spun că nu se va întâmpla nimic”, a spus preşedintele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri