Sari la conținut

Reacția lui C.P Tăriceanu după ce a fost pus sub urmărire penală 

„Audierea mea din aprilie a pregătit terenul pentru ceea ce numesc eu abuzul de drept de azi. N-am niciun fel de îndoială că procedura începută azi de procurori va continua, dar nu pentru a face Justiție în acest dosar, ci din alte motive lesne de înțeles. Nu pot să nu remarc aici celeritatea întocmirii dosarului meu de inculpat, în antiteză că praful așezat ani și ani pe unele dosare aflate la DNA. Fac parte din categoria politicienilor incomozi, care are curajul să spună lucrurilor pe nume, într-o Românie care preferă să tacă adesea”,a spus Călin Popescu-Tăriceanu. 

Președintele Senatului a spus că nu a mințit când a fost audiat de procurorii de la DNA Brașov și a subliniat că anumite instituții din România au scăpat „complet de sub controlul civil obligatoriu”. 

Călin Popescu-Tăriceanu a spus că a răspuns întrebărilor procurorilor cu „bună-credință” și că a considerat audierea sa „un exces de zel din partea DNA”. 

„Nu vreau să intru în acest moment pe fondul problemei, dar este absurd să fiu bănuit că aș fi vrut să-mi periclitez poziția în societate, să favorizez prin mărturie mincinoasă persoane cu care nu am niciun fel de legături sau afinități. Mai mult, ca unul care respectă rolul Monarhiei pentru Romania în trecut și în prezent, am avut totdeauna o atitudine de dispreț față de demersurile uzurpatoare de calități și drepturi ale celui care se autointitulează Paul de România. Sigur, în ziua de azi, când trăim într-o republică a procurorilor bazată pe politica dosarelor și cătușelor, alegerea nu o mai pot face cetățenii în mod democratic. Pe 5 iunie vor fi alegeri, dar indiferent pe cine aleg cetățenii, azi deciziile sunt luate de instituțiile de forță care controlează societatea. Aceste instituții au scăpat complet de sub controlul civil obligatoriu”, a spus președintele Senatului. 

De asemenea, al doilea om în stat a spus că a fost audiat pentru că „cineva” voia fotografii cu el intrând în DNA. 

„Rechizitoriul inculpaților din dosar era finalizat înaintea audierii mele, dar cineva a dorit să aibă imagini cu președintele Senatului intrând la DNA. Le-a obținut, dar am înțeles azi că nu fotografia și rechizitoriul din dosarul retrocedărilor ilegale au fost motivele principale ale chemării mele în aprilie”, a spus Călin Popescu Tăriceanu. 

El a subliniat că nu va slăbi presiunile asupra lui Klaus Iohannis și CSAT-ului să-și facă „datoria” în dosarul Hexi Pharma. 

„Vreau să-i asigur pe toți: prieteni, simpatizanți, presă, opinia publică și persoane care lucrează în prezent chiar la Cotroceni, că voi continua lupta mea pentru revenirea la democrație, la valorile pentru care au murit oameni în 1989 și nu mă voi lăsa intimidat de presiuni venite dinspre cei care au compromis și continuă să compromită Justiția și statul de drept. Mă voi lupta ca să nu revenim la teroarea anilor 50 care, iată, se repetă în zilele noastre. Și vreau să se mai știe că nu voi slăbi presiunile ca Președintele României și CSAT sa-si faca datoria pentru aflarea adevărului în cazul Hexi-Pharma”, a subliniat Călin Popescu-Tăriceanu. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus începerea urmăririi penale față de Călin Popescu Tăriceanu pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. 

Etichete: calin popescu tariceanu , video , DNA , tariceanu urmarit penal , dna calin popescu tariceanu

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale