Scandal la Senat. Parlamentarii USR au părăsit plenul: „Suntem supuși la cenzură”

Data publicării:
senatul romaniei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatorii USR au părăsit, luni, lucrările plenului Senatului, fiind nemulţumiţi de modul în care preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, i s-a adresat lui Radu Mihail, coleg de partid, transmite Agerpres.

171219_protest senat PARLAMENT_01_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Iniţial, senatorii USR au fost nemulţumiţi că nu li s-ar fi respectat dreptul de a lua cuvântul, conform regulamentului, la proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare.

Ulterior, Florina Presadă a motivat votul împotrivă al USR şi a precizat că „atunci când USR va fi la guvernare, va face un proiect fundamentat pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe”.

Ţuţuianu a replicat de la prezidiu că acest fapt va fi făcut de „un distins coleg născut peste o sută de ani”.

Potrivit lui Radu Mihail, după această replică, el i-ar fi cerut lui Adrian Ţuţuianu să ia cuvântul în nume personal, şi nu ca preşedinte de şedinţă.

„Aici e Parlament, nu maidan! Te rog frumos să mergi în sală! Exact aşa, pentru că aşa te-ai exprimat şi eşti lipsit de foarte multă educaţie, te rog frumos să mergi în sală", a afirmat Adrian Ţuţuianu de la prezidiu.

Ulterior, senatorii USR au părăsit sala de plen.

„Am ieşit pentru că Radu Mihail a fost insultat în contextul în care USR a votat împotriva proiectului de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe. (...) Noi nu acceptăm ca limbajul să coboare sub standardele urbanităţii şi ale civilităţii din Parlamentul României şi din acest motiv ne-am retras din plenul Senatului”, a spus liderul grupului USR din Senat, Vlad Alexandrescu.

Senatorul USR Radu Mihail susţine la rândul său că „nivelul dezbaterii a coborât extrem de mult” în Senat.

„Suntem supuşi la cenzură. Cenzura este cea mai gravă formă de a bloca democraţia. Faptul că nu ni se dă cuvântul conform regulamentului, este ce încercăm să combatem, vrem să se respecte regulamentul (...). Am vrut să intervenim pentru că, în timp ce pentru noi nu se respectă regulamentul, domnul Ţuţuianu a făcut remarci absolut deplasate din poziţia sa de preşedinte al şedinţei, fără să spună că vorbeşte în nume propriu, şi când am fost să explic că e obligat să îmi dea cuvântul, am fost tratat cu un limbaj foarte ciudat, la per tu, cu 'băi', remarci absolut deplasate. Nivelul dezbaterii a coborât extrem de mult. De fapt, nu mai este vorba de o dezbatere, este vorba de nişte insulte la care suntem supuşi şi nu putem continua în acest ritm în Senatul României”, a spus Radu Mihail după ce ieşit din plenul Senatului. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri