Video Exclusiv Scandal PSD-PNL. Pucheanu: Ne-ați transformat din "ciuma roșie" în "crucea roșie". Sighiartău: S-au cerut la putere pentru resurse

Data actualizării: Data publicării:
sighiartau-pucheanu
Colegii de guvernare se acuză între ei pentru situația economică dezastruoasă în care se află România. FOTO: captură Digi24

În timp ce o țară întreagă stă în corzi și speră la măsuri fiscale care să nu împovăreze economia, Coaliția nu caută soluții, ci scandaluri. PSD și PNL se întrec în atacuri cu vorbe grele pe rețelele sociale. Colegii de guvernare se acuză între ei pentru situația economică dezastruoasă în care se află România. Într-o intervenție la Digi24, Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a declarat că Ciolacu ar trebui să facă un pas în spate și că parteneriatul cu PSD nu e bun. În replică, Ionuț Pucheanu, vicepreședinte PSD, a declarat că social-democrații au venit la guvernare ca și colac de salvare și că au fost transformați în "crucea roșie".

Reporter: Vă așteptați să-și dea demisia Marcel Ciolacu?

Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL: Deci anul trecut dacă ne aducem aminte Ciolacu ne povestea ce bun o să fie el prim-ministru și ce guvern profesionist va avea, mai profesionist decât cel de la PNL. Se baza pe două lucruri: că are cea mai bună echipa de guvernare și cel mai buh program de guvernare și va aduce România pe cele mai înalte culmi de glorie economică. Deci astea sunt cuvintele lui Ciolacu. Poate că unii dintre noi l-am luat în serios. Eu, personal, nu l-am luat nici atunci, nici acum. Îmi aduc aminte ce spunea Ciolacu anul trecut, că să fii om de stat trebuie să ai onoare, dacă nu, pleci acasă.

Eu nu pot decât să constat astăzi că pe o bună parte din echipa dansului de profesioniști pe care a demis-o la mai puțin de 2 luni de guvernare, deci i-au plecat doi miniștri pentru incompetența, normal, în timp ce mărețul său program de guvernare prin care milita pentru patriotism economic național, pentru companii puternice cu artificii prezentat a agitat majoritatea cetățenilor.

Normal că pentru asta și pentru ce s-a întâmplat cu pensiile speciale, pentru că la fel a trecut legea pe repede înainte - spunându-i de pe atunci și eu și alți colegi că felul cum e făcută legea va pica la Curte -  el cu toate astea a fost iresponsabil pentru că acel proiect de lege e esențial pentru a primi tranșa 2 din PNRR care e de 3 miliarde și care pune în dificultate în acest moment bugetul României.

În mod normal ar trebui să facă un pas în spate dacă e vorba de onoare pentru că eu mă întreb cât mai poate dura comedia asta cu "noi suntem oameni de onoare" și vedem că pică una după altă toate promisiunile și dimpotrivă în loc să ni se dea ni se ia.

Ionuț Pucheanu, vicepreședinte PSD: Să le luăm pe rând. Faptul că CCR a respins, partea cu demisia de onoare în urma unei hotărâri de instanța mi se pare noaptea minții. Cu tot respectul, dar cel mai probabil PSD chiar dacă a avut niște metehne la un moment dat am renunțat la ele, nu am mai influențat justiția. 

Din păcate din acest guvern așa de specialiști jumate din ei sunt la PNL. Dacă eu îl întreb pe Sighiartău direct dacă poate să-mi răspundă doar mie: de ce acum un an jumate când erați într-o gaură că să nu mă exprim mai eufemistic, ați rugat PSD să vină și să vă salveze. Ne-ați transformat din "ciuma roșie" în "crucea roșie" pentru că cel mai probabil dacă nu veneam alături de voi acum un an jumate România era probabil într-o cu totul și cu totul altă zonă.

Cred că am fost atrași într-o mare capcană noi, cei de la PSD, crezând în bunele intenții de la PNL și cred că ieșirea de la guvernare era mai corectă vizavi de acești parteneri, pseudo-parteneri de coaliție. Să mă ierte Dumnezeu. Își arată adevărată capacitate și față în fața cetățenilor.

Reporter: Vom vedea această despărțire de la coaliție?

Robert Sighiartău: E foarte clar că nu am avut un parteneriat bun cu PSD și spunea domnul Pucheanu că PSD reprezintă crucea roșie pentru PNL. Noi nu i-am chemat la guvernare. Nu știu cu cine a avut Ciolacu discuția asta, dar PSD a venit la guvernare pentru că s-a cerut, îi place să aibă acces la resursele statului.

Reporter: Ar trebui să lucrați în echipa și vedem multe scandaluri. De ce?

Robert Sighiartău: Nu avem cum să ne înțelegem, noi suntem oameni de dreapta, avem dorința de investiții mai multe, dorința de taxe mai mici, să nu se schimbe de pe o zi pe altă cum vrea Ciolacu,  noi vrem să dăm acum bani la investiții, PSD vrea să taie. Pucheanu e și primar și nu știu dacă a văzut programul lui Ciolacu care reduce și îngheață investiții la locale, deci suntem total opuși și la viziunea economică și la gândire. Deci PSD nu a fost de la început un partener corect cu PNL. Ciolacu a atacat PNL încontinuu, incluysiv când a adoptat acea lege care se știa că e neconstituțională a lui Budăi.

Reporter: Mihai Tudose zice că ar urma să fie demis Ciucă. Păreri?

Robert Sighiartău: Am ajuns să văd că un socialist se îngrijește de PNL. Nu mă interesează ce zice Tudose pentru că dânsul are alt pedigreee. E obișnuit altfel, e un partid care încă are metehnele vechiului partid și nu e obișnuit cu alte păreri că în PNL. Și are tot dreptul să zică ce vrea, pe noi ne interesează să nu bulverseze guvernarea companiile românești care plătesc salarii și aduc bani la bugetul de stat.

Guvernul nu e în stare să treacă jaloanele din PNRR. De asta crește Ciolacu taxe, legea salarizării nu e gata, Budăi nu și-a făcut treaba, legea pensiilor speciale a picat la Curte, legea pensiilor generale nu e gata și riscăm să nu luăm tranșă 2 și 3 din PNRR, astea sunt problemele. Încearcă să salveze bugetul din munca oamenilor cinstiți.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri