Ședință de urgență la PSD pe Codul penal. UDMR se va abține de la vot

Data actualizării: Data publicării:
dragnea parlament fb psd
Foto: PSD / Facebook

Deputaţii PSD s-au reunit la această oră într-o şedinţă la sala grupului din Camera Deputaţilor, după ce liderul grupului UDMR, Attila Korodi, a anunţat că, dacă unele prevederi din Codul penal nu vor fi modificate prin amendamentele Uniunii, aceasta nu va vota proiectul final. Pentru adoptarea modificărilor este nevoie de cel puțin 165 de voturi „pentru”. PSD-ALDE au 168 de deputați, dar miercuri lipsesc, potrivit unor surse din cele două partide, șase social-democrați și trei liberal-democrați.

La ședință este prezent și președintele PSD, Liviu Dragnea, chiar dacă acesta a absentat de la ședința din plen. De asemenea, la întâlnirea de urgență a deputaților PSD a participat și secretarul general la partidului, Marian Neacșu.

Votul final pentru proiectul de lege privind modificarea Codului penal este programată la ora 13.00.

Deputatul UDMR Attila Korodi a spus că formaţiunea sa nu va vota modificările dacă unele prevederi nu vor fi modificate, lucru care nu s-a întâmplat în timpul votului amendamentelor respinse.

„De mai bine de un an de zile dezbatem legile care privesc organizarea sistemului judiciar, procedura penală. Am spus şi eu, ca lider de grup, şi colegii, şi preşedintele Uniunii (Kelemen Hunor – n.r.) că toate deciziile CCR, ale CEDO sau a Directivei privind prezumţia de nevinovăţie să fie introduse în legislaţia românească, pentru că altfel drepturile funamentale ale omului sunt lezate în România. Aşa s-a întâmplat şi e foarte bine că s-a întâmplat. Legile votate de UDMR aua vut, din punctul nostru de vedere, toate elementele acestea. Ieri în Comisia de specialitate am depus un set de amendamente care credem că este nevoie să fie adoptate, ca şi Codul penal să fie în concordanţă cu deciziile CCR. Sperăm ca aceste amendamente să fie adoptate în plen, pentru că altfel nu avem cum să susţinem adoptarea finală a Codului penal”, a explicat deputatul UDMR.

Citește și: Corupții ies din pușcării, intră procurorii și jurnaliștii

La rândul său, liderul PMP a anunțat că deputații care vor vota proiectul de modificare a Codului penal vor fi excluși din partid.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a respins, marţi, un amendament propus de UDMR pentru redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu, după ce grupul PSD a votat „împotrivă”. Astfel, potrivit amendamentului, din infracţiune era exclus pragul valoric şi se introducea interzicerea unor drepturi în cazul comiterii abuzului în serviciu. De asemenea, era eliminată formula „în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit”.

Totodată, marţi, senatorul UDMR Attila Cseke a criticat, în timpul dezbaterilor la Codul penal din Senat, faptul că deciziile CCR au fost transpuse abia acum în legislaţia penală şi a spus că UDMR nu este de acord cu abrogarea articolului din Codul penal cu privire la neglijenţa în serviciu şi nici cu unele modificări la abuzul în serviciu.

„Deciziile CCR trebuie sau nu transpuse în legislaţia internă? Categoric, răspunsul este da. Dacă aceste decizii trebuiau transpuse la momentul actual? Răspunsul este, categoric, nu. Nu acum trebuiau transpuse, ci mult mai de mult. (…) Sunt două chestiuni pe care nu putem să le susţinem aşa cum ele sunt formulate în raportul Comisiei speciale. Nu suntem de acord cu abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu. Nu putem să fim de acord cu această chestiune, pentru că modalitatea de săvârşire din culpă a încălcării atribuţiilor de serviciu ar dispărea.  Aici, la această infracţiune, trebuia reglementat ce ne-a spus Curtea la abuzul în serviciu, pentru că sunt oarecum legate”, a spus Cseke.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri