George Simion a fost în audiență la Papa Francisc

Data actualizării: Data publicării:
George Simion Italia ECR (1)
Liderul AUR a anunțat și că sâmbătă a fost la Vatican, unde a avut o audiență privată cu Papa Francisc.

Președintele AUR, George Simion, s-a aflat în acest weekend în Italia, unde a participat la un eveniment organizat de partidul Fratelli d’Italia, condus de prim-ministrul italian Giorgia Meloni. Liderul AUR a anunțat și că sâmbătă a fost la Vatican, unde a avut o audiență privată cu Papa Francisc.

Simion a discutat cu premierul italian despre „o alianță latină a partidelor patriotice din Europa”, potrivit comunicatului transmis de AUR.

George Simion a luat cuvântul duminică în cadrul panelului „Europa pe care trebuie să o apărăm: motivele conservatorilor împotriva superstatului european” din care au mai făcut parte Raffaele Fitto, ministrul italian al afacerilor europene, Jorge Buxade Villalba, vicepreședinte ECR (Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni), Assita Kanko, vicepreședinte grupul ECR din Parlamentul European, Radoslaw Fogiel, vicepreședinte ECR, Carlo Fidanza, liderul delegației Fratelli d’Italia din Parlamentul European, și Nicola Procaccini, vicepreședinte ECR.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri