Topul ministerelor instabile. Victor Ponta a schimbat cei mai mulţi miniştri la Educaţie şi Sănătate

Data publicării:
sediul guvernului mediafax-7

De când a preluat mandatul de premier, din 7 mai anul trecut, Victor Ponta a schimbat până acum patru miniștri la Educaţie. Remus Pricopie, cel care deţine în prezent portofoliul învăţământului, este al cincilea. Prima persoana nominalizată, Corina Dumitrescu, a fost retrasă înainte ca membrii primului Cabinet Ponta să depună jurământul de învestire.

În topul instabilităţii este şi Ministerul Justitiei. Pe aici s-au perindat Titus Corlățean, Mona Pivniceru si de două ori ca interimar Victor Ponta. De la jumătatea lunii aprilie postul este ocupat de Robert Cazanciuc.

Situația este oarecum similară la Ministerul Sănătății. După demisia lui Vasile Cepoi, Raed Arafat a preluat interimatul, dar s-a răzgândit după doar două zile, iar interimatul a fost preluat de Victor Ponta. După o lună, Raed Arafat a acceptat funcția de ministru, pe care a păstrat-o până când guvernul Ponta 1 și-a terminat mandatul.

Ambii miniştri care s-au perindat până acum la conducerea Ministerului Transporturilor au avut probleme penale. Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare de instanţa supremă, iar Ovidiu Silaghi, cel care fusese ministru al transporturilor în guvernul Ponta 1, nu a putut prelua mandatul deoarece DNA instrumentează un dosar de luare de mită pe numele său.

Guvernul are însă şi ministere stabile, conduse de aceiaşi oameni din mai anul trecut până în prezent. Este cazul ministerului Comunicaţiilor, condus de Dan Nica, ministerul Agriculturii, la cârma căruia s-a aflat neîntrerupt Daniel Constantin, dar şi Ministerul Muncii, condus de Mariana Câmpeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a ajuns să facă Octavian Bellu după ce s-a retras din gimnastică. Meseria neașteptată pe care o practică...
Digi FM
O pacientă a scăpat de operație, după cinci ore de „zgâlțâieli” pe drumul dintre Sălaj și Brașov
Pro FM
Mihai Bobonete a stârnit hohote de râs cu comentariul la pozele Mădălinei Ghenea: "Sunt neliniștit cu găurile...
Film Now
James Bond, imposibil de recunoscut. Daniel Craig, cu părul lung, în blugi și tricou, departe de imaginea...
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Newsweek
1.100.000 de pensionari iau 500 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie. În ce domenii au activat?
Digi FM
Dezvăluiri despre puștiul de 14 ani care a ucis doi colegi și două cadre didactice în SUA. Mama lui fusese...
Digi World
Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat. Cât de adorabili sunt copiii lui...
UTV
ABBA ii spune lui Trump sa nu-i mai foloseasca muzica la mitingurile electorale