USR: Condamnatul Dragnea blochează de două luni un eventual referendum pentru Fără Penali

Data actualizării: Data publicării:
180920_SEMNATURI_FARA_PENALI_018_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: INQUAM_Octav Ganea

Liderul PSD blochează de aproape două luni inițiativa cetățenească Fără Penali în funcții publice în Camera Deputaților. Liviu Dragnea, "care are două condamnări penale, vrea să stopeze un eventual referendum al inițiativei", se arată pe pagina de Facebook fără Penali în Funcţii Publice.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Liviu Dragnea refuză să transmită semnăturile pentru Fără Penali de la secretariatul Camerei Deputaţilor către Curtea Constituţională. Solicităm ca în Biroul permanent de săptămâna viitoare să fie introdusă solicitarea noastră pe ordinea de zi şi semnăturile să fie transmise către Curtea Constituţională, aşa cum expres prevede legislaţia în vigoare. Este o încercare de blocare a acestei iniţiative, sub pretext tehnic", a declarat, joi, preşedintele USR, Liviu Barna.

Unul dintre membrii grupului de iniţiativă al campaniei USR ”Fără penali în funcţii publice” este scriitorul Mihai Şora. În vară, când iniţiativa şi-a atins obiectivul declarat, de a strânge un milion de semnături, Şora considera că acest lucru reprezintă dovada că românii se pot uni în jurul unor valori comune. Mihai Şora avertiza însă că în Parlament va fi greu, ”ştiut fiind că balaurul are multe capete”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri