Victor Ponta: În toamnă modificăm legea şi formăm regiuni înainte de revizuirea Constituţiei  

Data publicării:
victor ponta bucuros RESIZE -Mediafax Foto-Gabriel Petrescu 1

FOTO: MEDIAFAX

„Unul din punctele cele mai importante le-am discutat şi ieri (joi, n.r.) în cadrul unui BPN (Birou Permanent Național - n.r.) informal, doar cu vicepreşedinţii. Cred că din această toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, în a forma practic regiunile chiar înainte de a primi statutul constituţional", a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.

Premierul a spus că proiectul cel mai important din această toamnă este declanşarea efectivă a descentralizării.

„Poate proiectul cel mai important din această toamnă, proiect politic, guvernamental, parlamentar, îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor”, a subliniat Victor Ponta.

Premierul a precizat că trebuie stabilite instituţiile care vor merge de la Guvern către regiuni, către structurile locale, întrucât de la 1 ianuarie se va intra pe noul exerciţiu financiar al UE şi România trebuie să fie pregătită.

„S-a dovedit că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreuneză lucrurile şi cu cât lăsăm mai mult la regiune, judeţ, oraş - atribuţii şi resurse - cu atât lucrurile merg mai bine”, a adăugat președintele PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri