VIDEO. Nici Dragnea, nici Tăriceanu nu l-au întâmpinat pe Iohannis la Parlament, la ședința solemnă pentru Centenar

Data publicării:
iohannis parlament

Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Palatul Parlamentului pentru a participa la ședința solemnă a Legislativului, dedicată Centenarului.

Deși protocolul cere ca șeful statului să fie întâmpinat la cel mai înalt nivel, niciunul dintre președinții celor două camere nu l-a așteptat pe Klaus Iohannis la intrarea în Parlament.

Președintele a fost întâmpinat, în schimb, de lideri ai opoziției.

În acest timp, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, era pe hol, întâmpinând alți oaspeți, iar Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, a intrat în sală cu puțin timp înainte de șeful statului.

Nu este pentru prima dată când șefii coaliției de guvernare, care sunt și președinții celor două camere ale Parlamentului, decid să nu îl întâmpine pe președinte.

Pe de altă parte, la ședința solemnă, Klaus Iohannis nu a fost așezat pe jilțul special destinat președintelui, ci lângă foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu.

Explicația oficială e că acel jilț e montat doar când președintele se adresează Parlamentului, nu și când are loc o ședință solemnă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...