Viorica Dăncilă, supărată că nu a fost invitată la summitul de la Sibiu

Data actualizării: Data publicării:
viorica dancila nucet

Premierul Viorica Dăncilă a părut supărată vineri că nu a primit încă o invitație pentru a participa la summitul UE de la Sibiu, din 9 mai, în condițiile în care consideră că succesul președinției rotative pe care România o deține la Consiliul Uniunii Europene se datorează Guvernului. 

„Nu pot să vă spun dacă merg (la summitul de la Sibiu - n.r.), nu am fost invitată încă. Dacă va exista o invitație, cu siguranță voi merge, dar o invitație la summit, cu toți liderii, pentru că aici este o contradicție: Guvernul României a fost cel care a asigurat organizarea summitului din punct de vedere financiar, președintele Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene este premierul, toți miniștrii asigură președinția la Consilii, deci cum să vorbești... toate rezultatele, 90 de dosare legislative puse pe masă și încheiate arată o muncă titanică din partea Guvernului și mi se pare, totuși, nepotrivit, ca să folosesc un termen elegant - este și sărbătoare - ca tocmai cei care au muncit atât pentru România, cei care au atras atâtea aprecieri din partea... nu numai din partea statelor membre, am văzut că și alte state au făcut referire la acest lucru... să nu fie invitați la summit”, a spus Viorica Dăncilă, într-un reproș voalat la adresa președintelui Klaus Iohannis, care este gazda summitului de la Sibiu. 

Viorica Dăncilă a amintit că la preluarea oficială a preşedinţiei rotative de către România, Klaus Iohannis a fost invitat la ceremonia de la Ateneul Român, pentru că, a motivat premierul, „atunci când sunt obiective de ţară, este important să dăm dovadă de consens şi de acţiune comună”. 
„I-am dat chiar posibilitatea să vorbească primul, fiind președintele României”, a menționat Viorica Dăncilă.
 
Prim-ministrul a adăugat că nu vede actuala situaţie ca pe un „război între partide politice, între preşedine şi premier”, ci ca pe un „mesaj pe care-l dăm către întreaga Europă”. 
 
Eu am vorbit cu toți liderii, am discutat cu omologii mei din Europa Centrală și de Est, important este mesajul care (sic! - n.r.) îl dăm noi ca și țară, mesajul pe care îl dăm noi acum, când toți ne apreciază pentru modul în care am gestionat dosarele aflate pe agenda europeană”, susține Viorica Dăncilă.
 
„Cum putem vorbi noi de unitate, când premierul României, care deţine preşedinţia rotativă, nu este prezent să vorbească despre realizări şi pornind de la realizări să vorbim despre următoarea agendă strategică 2019 – 2024. Deci pentru mine este greu de înţeles, dar să sperăm că, cu credință în suflet și cu mai mult consens, vom da un semna puternic pentru ţară”, a declarat Viorica Dăncilă aflată într-o vizită la Nucet,  în județul Dâmbovița.
„Indiferent de lupta politică, indiferent de apropierea alegerilor europarlamentare, pentru țară, pentru România noi trebuie să dăm un alt mesaj, un mesaj pe care-l dăm pentru celelalte state membre, pentru că vorbim de un summit care se desfăşoară pe perioada Preşedinţiei. Nu ştiu dacă prea curând vom mai avea această ocazie şi cred că ar trebui să lăsăm ura, dezbinarea - despre care am vorbit şi despre care am auzit și la Înalt Preasfințitul - și să încercăm să ne unim forţele pentru a da un mesaj foarte puternic pentru România şi pentru români” a spus Dăncilă. „Să ne gândim la românii care sunt în diaspora și care... rezultatul pe care noi îl avem le dă un sentiment de mândrie! Acum ce facem? Lăsăm dezbinarea și lupta internă să primeze în defavoarea obiectivului de țară? Eu cred că nu este o abordare constructivă”, a încheiat Viorica Dăncilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...