Promisiunile lui Răzvan Cuc: 600 km de autostradă licitaţi

Data actualizării: Data publicării:
razvan cuc

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spune că până la finele anului 600 de kilometri de autostradă vor fi scoşi la licitaţii pentru a fi construiţi. Vom avea o rețea de autostrăzi sau una de promisiuni?

Foto: Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, arată pe hârtie ce autostrăzi vor fi construite

„Până la sfârşitul anului vom lansa proiecte de 600 de kilometri de autostradă. Până acum au fost 93 de kilometri de autostradă şi 121 de kilometri de drum de mare viteză. Aici mă refer la Piteşti – Sibiu, Centura de Sud a Bucureştiului, Drumul de mare viteză Piteşti – Craiova", a declarat joi, la ieşirea de la audierile din Parlament, potrivit Economica.net.

„Urmează în perioada următoare să lansăm secţiunile Suplacu de Barcău – Borş, Suplacu de Barcău – Mihăieşti din Autostrada Transilvania, secţiunile 2,3 şi 4 din Sibiu – Piteşti, Centura de Nord a Capitalei la profil de autostradă şi Autostrada Montana Târgu Mureş – Ditrău- Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, proiectare şi execuţie până la sfârşitul anului", a detaliat ministrul.

Acesta a menţionat că până la sfârşitul lunii octombrie va fi scoasă la licitaţie întreagă autostradă Sibiu – Piteşti.

„Pe secţiunea 4 din Sibiu – Piteşti avem studiul de fezabilitate şi vom lansa procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie până la sfârşitul lunii august. Firma care elaborează studiul de fezabilitate are termen până în luna august să ne aducă şi secţiunile 2 şi 3, pentru a lansa procedurile pentru secţiunile 2 şi 3 în luna octombrie. Deci, până la sfârşitul lunii octombrie vom avea tot Sibiu – Piteşti lansat", a mai spus Răzvan Cuc.

Ce autostrăzi vor fi gata?

În ceea ce priveşte autostrăzile care ar putea fi gata anul acesta, ministrul s-a referit la loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva, respectiv din autostrada Sebeş – Turda, dar şi la cei trei kilometri de la intrarea în Capitală ai autostrăzii Bucureşti – Ploieşti.

„Secţiunea E din lotul 2 Lugoj – Deva, cu tunelurile pentru carnivore mari, va fi scoasă din contract şi va fi relicitată în cursul acestui an. Loturile 3 şi 4 din Lugoj – Deva mi-am asumat că le vom termina în acest an. Din acest motiv mă voi muta pe şantiere, pe Sebeş – Turda, loturile 3 şi 4", a continuat ministrul.

Fără PUZ la autostrăzi

Răzvan Cuc a mai vorbit şi importanţa sprijinului autorităţilor locale în construirea autostrăzilor. „
Este important să înţeleagă şi autorităţile locale sprijinul de care avem nevoie în momentul în care trebuie să obţinem avize pentru exproprieri, pentru PUZ-uri. În acest moment lucrăm la o ordonanţă care va accelera procedura de implementare a proiectelor şi aici mă refer inclusiv la eliminarea PUZ-urilor pentru proiecte de infrastructură mare", a conchis ministrul.

Digi24.ro a arătat aici că în ultima lună pe unele sectoare care ministrul spune că vor fi definitivate în acest an lucrările au avansat în ultima lună doar cu 1%-2%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Ploi abundente și furtuni în România. ANM a actualizat avertizările meteo
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Avertismentul UDMR înaintea discuțiilor privind susținerea Guvernului Tomac: „A avut ieșiri agresive la...
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Cum arată viața lui Susan Boyle în 2025, la 65 de ani. Artista a rupt tăcerea după zvonurile despre...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...