Prosumatorii care oferă energie electrică în rețea ar putea primi o compensație financiară lunară cu care își pot deconta alte facturi

Data actualizării: Data publicării:
parc de panouri fotovoltaice
Panouri fotovoltaice. Foto: Profimedia Images Foto: Profimedia

Senatul a adoptat, luni, în plen propunerea legislativă de modificare a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012 prin care persoanelor fizice, prosumatori cu instalaţii de producere a energiei electrice de până la 200 kW, li se oferă posibilitatea obţinerii unei compensaţii financiare lunare pentru energia electrică produsă şi livrată în reţea. Potrivit propunerii, aceștia ar putea utiliza suma din compensația financiară pentru a achita alte servicii contractate de la furnizorii cu care au încheiat contractul, precum gaze.

Propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PSD, PNL, USR şi UDMR prevede, ca pe lângă drepturile prevăzute de Legea 123/2012, prosumatorilor persoane fizice să li se ofere posibilităţile obţinerii unei compensaţii financiare lunare pentru energia electrică produsă şi livrată în reţea, a utilizării sumei rezultate din această compensaţie financiară în achitarea altor servicii contractate din partea furnizorilor cu care au încheiat contractul, precum servicii de furnizare gaze naturale, precum şi a transmiterii cu titlu gratuit a energiei electrice produse şi livrate în reţea către alţi clienţi ai furnizorului, cu care prosumatorii au încheiat contractul, transmite Agerpres.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri