Războiul culinar China – Coreea de Sud. Beijing vrea ca varianta sa de kimchi (varză murată) să fie recunoscută internațional

Data publicării:
varz[ murata kimchi intr-un bol
China susține că a câștigat dreptul de a-și numi propria rețetă de varză murată kimchi. Foto: Profimedia Images

Coreea de Sud a respins informația falsă potrivit căreia China a câștigat certificarea globală a producției de kimchi – o mâncare sfântă pentru coreeni, potrivit BBC.

Săptămâna trecută, Organizația Internațională de Standardizare (ISO) a publicat noi reguli pentru fabricarea pao cai, un tip de preparat din legume fermentate și sărate din China.

Unele organizații media din China au clamat că afectează kimchi, fapt care a îndemnat la emiterea unei clarificări din partea Coreei de Sud.

Aceasta este cea mai recentă neînțelegere dintre cei doi vecini.

Există multe tipuri de kimchi, o mâncare de murături picante făcută în mod normal din varză. Kimchi este deoseori servită în China sub numele de pao cai, însă țara are propria sa variantă a mâncării, pe care de asemenea o numește pao cai.

La începutul lunii, ISO a publicat noi reguli pentru producția, transportul și depozitarea pao cai. Autoritățile din provincia Sichuan, unde marea parte a pao cai este produsă în China, au făcut lobby pentru certificare.

Deși listarea ISO spune în mod clar “acest document nu se aplică pentru kimchi”, unele organizații media din China sugerează altceva.

Ziarul naționalist de stat Global Times l-a numit “un standard internațional pentru industria de kimchi condusă de China”.

Relatările mass-media din Coreea de Sud au contestat pretențiile, care au dus la revolte pe rețelele sociale.

Ministerul agriculturii din Coreea de Sud a emis un comunicat care spune că standardele internaționale pentru kimchi au fost agreate de către ONU în 2001.

“Este inadecvat să relatezi (certificarea pao cai) fără diferențierea kimchi de pao cai, care aparține de provincia Sichuan din China”, a transmis acesta.

În mod tradițional, kimchi este făcut prin spălarea și sărarea legumelor, înainte de adăugarea condimentelor și a fructelor de mare fermentate și plasarea produsului în vase de lut sub pâmânt. Ritualul anual de producție, cunoscut drept Kimjang, a fost listat drept Patrimoniu Cultural Intangibil de către organizația culturală mondială Unesco.

Datorită cererii crescute în țară, Coreea de Sud importă cantități importante de kimchi de la producători din China. Între timp, kimchi-ul coreean exportat în China este aproape inexistent, din cauza reglementărilor stricte impuse de China asupra produselor murate.

Mâncarea a deservit ca punct de concentrare a conflictelor diplomatice din ultimii ani. Codificarea internațională a rețetei de kimchi din 2001 a venit după o dispută cu o altă țară vecină iubitoare de murături, Japonia.

 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri