Relocarea ursului Rambo l-a enervat pe un primar din Buzău: „O să le fac plângere celor de la Prahova, poate chiar penală”

Data publicării:
ursul rambo
Ursul Rambo a fost căutat timp de o lună în Ploiești. Facebook Primăria Ploiești

Relocarea ursului Rambo, care a fost prins în Ploiești, l-a enervat pe primarul Gheorghe Neamțu, din Buzău, și a stârnit îngrijorare printre localnici. Edilul a spus că nu a existat nicio informare oficială cu privire la această relocare într-un fond de vânătoare, și așa suprapopulat, transmite observatorulph.ro.

Primarul comunei Chiojdu, unde a fost dus ursul Rambo, a explicat că a aflat despre relocare din presă și apoi de la localnici, care erau speriați de faptul că ursul a ajuns pe un fond de vânătoare, deja supraaglomerat.

„Nu este normal să nu fim informați și întrebați dacă suntem sau nu de acord să primim acest exemplar. Nimeni de la Prahova nu mi-a zis nimic. Cei de la AJVPS chiar mi-au transmis să stau liniștit, că ursul nu va rămâne în zona comunei Chiojdu. Normal că nu, e animal, se plimbă, poate ajunge oriunde. Problema este, repet, că nu a existat nicio informare oficială. Zona aceasta este deja suprapopulată. Avem minimum, atenție, minimum 25 de exemplare numai în intravilan. Încă un exemplar de la Ploiești nouă nu ne trebuie”, a mai declarat primarul.

El a mai adăugat că „a făcut adresă către Prefectura Prahova, prin care cere explicații cu privire la procedura de relocare”, adâugând că „dacă s-a comis un abuz va face plângere, chiar și penală”.

Ursul Rambo a fost căutat timp de o lună în Ploiești

Ursul Rambo, căutat de o lună în orașul Ploiești, a fost prins, luni dimineaţă, pe amplasamentul rafinăriei Lukoil, animalul fiind tranchilizat şi relocat. Primarul localității, Andrei Volosevici, spune că este posibil să mai fie un animal în zonă, relatează Agerpres.

Volosevici a declarat că reprezentanţii rafinăriei au semnalat prezenţa animalului, iar la faţa locului s-a deplasat echipa de intervenţie, acţiunea de prindere fiind una dificilă din cauza faptului că, în caz de pericol, nu se putea trage cu arma în incinta rafinăriei.

Potrivit Primăriei, pe toată durata intervenţiei, ursul nu a avut de suferit.

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a mulţumit tuturor factorilor implicaţi în capturarea ursului, pe parcursul intervenţiei, municipalitatea ploieşteană beneficiind de sprijin de specialitate din partea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Prahova şi al unui medic veterinar, precum şi de suport direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Poliţiei Locale Ploieşti, Poliţiei Municipiului Ploieşti, respectiv Administraţiei Parcului Memorial „Constantin Stere”.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri