Reprezentanții HoReCa cer prefectului Capitalei ca restaurantele să funcţioneze până la un lockdown complet

Data actualizării: Data publicării:
chelner cu masca si tava cu pahare in restaurant
Reprezentanții HoReCa au discutat cu Prefectul Capitalei despre problema restaurantelor. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a avut miercuri o ședință cu reprezentanții Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România și ai Asociației Furnizorilor din Industria Nunților. Cei de la HoReCa cer autorităților să li se permită funcționarea dincolo de coeficientul de 3 la mie, motivând că nu există o justificare pentru care restaurantele să rămână închise. Capitala se apropie din nou de o rată de infectare de 3 la mia de locuitori, ceea ce ar presupune închiderea acestora.

În contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice de la nivelul municipiului București, raportat la faptul că Industria HORECA se confruntă cu efecte și provocări fără precedent, pentru a preveni adoptarea unor măsuri care ar putea afecta și mai mult activitatea economică a partenerilor sociali, în cadrul ședinței au fost analizate condiţiile concrete de aplicare și respectare a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Capitalei. 

La întâlnire s-a discutat despre funcționarea restaurantelor în condițiile respectării exigențelor legale, subliniindu-se practica unităților care eludează prevederile normative incidente. În acest context, s-a propus reglementarea și sancționarea acestor comportamente cu retragerea autorizației de funcționare pentru cei care încalcă cu rea- credință textul normativ.

"În urma întrevederii așteptăm ca Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România și Asociația Furnizorilor din Industria Nunților să prezinte Instituției Prefectului - Municipiul București o serie de propuneri pe care instituția noastră le va înainta, spre analiză, Guvernului și Comitetului Național pentru Situații de Urgență", au mai transmis reprezentanții Prefecturii. 

Președintele HORA solicită prefectului Capitalei ca restaurantele să funcționeze 

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, a solicitat prefectului Capitalei, Traian Berbeceanu, ca restaurantele să funcţioneze până la un lockdown complet, transmite Agerpres.

"Nu există o justificare pentru care restaurantele ar trebui să fie închise. Pentru acest lucru, am solicitat desprinderea restaurantelor de coeficientul de 3 la mie şi funcţionarea lor la 30% din capacitate în interior şi cu restricţiile cunoscute pe terasă, până în momentul unui lockdown complet, dacă va fi cazul vreodată, şi al doilea lucru pe care l-am solicitat prefectului este să transmită reprezentanţilor Guvernului că industria are nevoie de deblocarea plăţilor pe măsura privind 20%. Am reamintit că, astăzi, la Tribunalul Municipiului Bucureşti, HORA are depusă o acţiune prin care contestă deciziile Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv la Curtea de Apel a Municipiului Bucureşti. HORA are iarăşi o acţiune prin care contestă hotărârile de Guvern prin care sunt impuse restricţii industriei HoReCa", a spus Daniel Mischie, la ieşirea de la întrevederea avută, miercuri, de reprezentanţi ai HoReCa cu prefectul Capitalei.

În ceea ce priveşte penalizarea celor care încalcă restricţiile, Mischie a spus că există o propunere făcută de Prefectura Capitalei, care le va fi transmisă în perioada următoare.

"Cert este că dorim să evităm abuzurile, pe de o parte, pe de altă parte dorim să evităm încălcările flagrante. În acest sens, pentru încălcări repetate sau încălcări flagrante practic se va putea ridica autorizaţia de funcţionare temporar", a spus Daniel Mischie.

Ordonanţa de urgenţă pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa a fost adoptată în şedinţa de guvern din 4 decembrie 2020.

"Au fost adoptate câteva proiecte de ordonanţă de urgenţă şi hotărâri foarte aşteptate în domeniul economic, mai ales în ceea ce priveşte persoanele afectate de efectele economice ale pandemiei de COVID-19. Astfel, a fost prelungită măsura şomajului tehnic şi a fost flexibilizat programul de muncă numit Kurzarbeit, până la 30 iunie 2021. De asemenea a fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa, în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri din 2020 faţă de cea înregistrată în 2019", a arătat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Guvern.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Comportamentul șoferilor români care a stârnit revolta unui cunoscut blogger: „Nu merităm autostrăzi”
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani