News Alert Reacție extrem de rară a vaccinului Pfizer: O tânără din Vâlcea a avut o paralizie facială temporară

Data actualizării: Data publicării:
doza vaccin
Cele două doze ale vaccinului pentru Covid-19 trebuie administrate la un interval de 21-28 de zile, susține OMS. Foto: Getty Images

O tânără, medic din secția ORL a Spitalului Județean Vâlcea, a avut o reacție adversă rară în urma vaccinării anti-COVID. Ministerul Sănătății a informat joi că în cazul acesteia s-a înregistrat o paralizie facială temporară, după administrarea rapelului. Este prima reacție severă din România în urma vaccinării.

„Ministerul Sănătății a fost informat de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile despre înregistrarea unei reacții adverse rare, paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty)”, se arată în comunicatul de presă.

Ministerul precizează că, în acest moment, pacienta se află „într-o stare de sănătate bună”, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice.

„Reacția adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă și la alte tipuri de vaccinuri”, mai arată Ministerul Sănătății.

Până miercuri, 3 februarie, în România au fost vaccinate în total 620.176 de persoane, din care 468.150 cu o doză și 152.026 cu două doze, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

În total, sunt 2.030 de reacții adverse: 482 reacții de tip local cu durere la locul injectării și 1.548 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie). Alte 13 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Editor : George Costita

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...