Ce crede Corina Crețu despre parteneriatul public-privat în cazul spitalelor regionale

Data actualizării: Data publicării:
corina cretu digi24

Proiectele celor trei spitale regionale pe care și le dorește Guvernul de la București nu au ajuns până acum la Comisia Europeană. Comisarul european Corina Creţu a criticat, într-un interviu pentru Digi24, varianta construirii spitalelor regionale prin parteneriat public-privat, arătând că opțiunea managementului privat la astfel de instituții le va face în cele din urmă inaccesibile pentru persoanele cu venituri mici. Pe de altă parte, Corina Crețu a precizat că indiferent de opțiunea autorităților române - dacă merg pe varianta public-privat sau dacă își doresc o finanţare mai mare europeană pentru cele trei spitale regionale -, ele ar fi trebuit să se angajeze în discuţii cu Comisia Europeană pe acest subiect, fapt care nu s-a întâmplat până acum.

„Nu prea înțeleg de ce se politizează atât de mult aceste chestiuni, care sunt foarte tehnice”, a spus Corina Crețu.

„Dacă autorităţile române decid să meargă pe ideea parteneriatului public-privat, eu cred că ar trebui să recurgă la asistenţă specializată din partea instituţiilor specializate cum ar fi Banca Europeană de Investiţii, cum ar fi BERD-ul, dar în cazul spitalelor regionale cred că ar fi moral, poate, să se facă clădirile, dar dacă şi managementul este dat în mâna privaţilor atunci nu mai este în scopul ajutorării oamenilor celor mai săraci şi celor mai vulnerabili, pentru că automat, dacă managemenul merge în mâna privaţilor, aceia vor pune taxe mari şi vom avea alte trei clinici private la care vor avea acces doar oameni bogaţi", a spus comisarul european român vineri, în emisiunea „Imparțial” de la Digi 24.

În acest context, Corina Creţu a afirmat că a auzit „tangenţial” că se discută despre acest lucru şi că „speră să nu fie adevărat”. Ea a explicat de ce: „Am mai avut investiţii pe fonduri europene la care nu au acces oameni cu venituri mici, or scopul în Tratatul Uniunii Europene este aceste investiţii să fie în beneficiul cetăţenilor şi în primul rând al celor mai vulnerabili, al celor marginalizaţi, al celor săraci, pentru că noi vrem să ridicăm standardul de viaţă al tuturor".

Corina Creţu a arătat că miniştrii Sănătăţii din România s-au schimbat de câteva ori de la momentul la care s-a discutat iniţial despre cele trei spitale regionale, iar potrivit noii concepţii a miniştrilor, cele trei spitale sunt mai mari decât au fost gândite iniţial şi studiile de fezabilitate arată „o diferenţă foarte mare” între conceptul iniţial şi cel actual.

„Se ajunge la 1,2 - 1,5 miliarde de euro pentru toate cele trei spitale. (...) Aceste costuri ar acoperi proiectarea, construcţia, echipamentele necesare. Eu am spus foarte clar: sunt gata să discutăm orice variantă şi am lăsat sută la sută în mâna autorităţilor române să decidă cum vor să procedeze în continuare, în primul rând cum va fi acoperită diferenţa între finanţarea alocată în cadrul POR de 300 de milioane - 150 de milioane partea europeană, 150 de milioane buget naţional şi costul estimat al investiţiilor care e între 1,2 şi 1,5 (miliarde de euro - n.r.) aşa cum rezultă din studiile de fezabilitate”, a spus Corina Creţu.

Întrebată dacă cele trei spitale regionale ar putea fi finanţate înainte de exerciţiul financiar care începe în anul 2020, Corina Creţu a răspuns: „Pot fi finanţate dacă Guvernul decide să solicite Comisiei Europene realocarea fondurilor din cadrul Programului Operaţional Regional sau din alte programe operaţionale, sau ideea fazării, dar pentru a fi fazate în primul rând trebuie să primim proiectele pentru a fi analizate şi apoi fazate. Proiectele nu au ajuns la Comisia Europeană”, a punctat comisarul european pentru dezvoltare regională.

Ea a precizat că dacă autorităţile române doresc o finanţare mai mare pentru cele trei spitale trebuie să se angajeze în discuţii cu Comisia Europeană pe acest subiect, fapt care nu s-a întâmplat până acum.

Pe de altă parte, în cazul unui parteneriat public-privat, investitorul ar trebui să fie căutat tot în interiorul Uniunii Europene, pentru că ar fi puțin probabil, potrivit unei reguli nescrise, ca Bruxelles-ul să accepte un partener din afara UE.

Guvernul a aprobat, în 20 decembrie, un Memorandum care prevede construcţia Spitalelor Regionale de Urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova în două etape, în vederea obţinerii unei finanţări europene nerambursabile suplimentare. Prima etapă, finanţată din POR 2014 – 2020, prevede realizarea documentaţiilor necesare, iar cea de-a doua etapă, pentru viitorul program de finanţare 2021-2027, prevede construcţia şi operaţionalizarea spitalelor, reamintește News.ro.

Citiți și: Corina Creţu pune punctul pe „i” în chestiunea candidaturii la europarlamentare: „Sunt social-democrată"

Urmăriți mai jos interviul integral cu Corina Crețu, comisar european pentru dezvoltare regională:

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri