Ce se întâmplă în mintea noastră în vremuri de pandemie? Câteva exerciții simple pentru a ne regăsi
Punem prea mare presiune pe noi în această perioadă și avem prea mari așteptări de la noi, de la partener, de la copii sau de la părinți. Vrem să facem tot ce n-am făcut în ultimele luni sau poate chiar ani de zile și apoi simțim frustrare sau vinovăție că nu putem. Psihologul Otilia Mantelers a explicat la Digi24 ce se întâmplă în mintea și în ființa noastră de când trăim în izolare, acasă, sub alerta coronavirusului. Uneori, se pot reactiva frici mai vechi, din alte perioade când am stat închiși în casă, de pildă, la Revoluție. Otilia Mantelers recomandă, de asemenea, câteva exerciții simple care ne pot face să ne simțim mai bine.
Otilia Mantelers, psiholog:
„În capul nostru, rațional era ideea că vom avea foarte mult timp la dispoziție și că avem în sfârșit răgazul și șansa să facem tot ce ne-am dorit să facem vreodată. Acest mecanism al productivității excesive, al pozitivității, al optimisului, este un mecanism de supraviețuire într-o perioadă în care noi, de fapt, suntem stresați.
În această perioadă de „alertă” la coronavirus, sistemul nostru nervos a făcut shut down, s-a blocat, nu în totalitate, desigur, dar asta este tendința atunci când inamicul nostru, care este acest virus, nu este vizibil nouă.
Rațional, ne dorim să facem foarte multe lucruri, dar emoțional și biologic nu prea putem, pentru că putem să facem achiziții noi și putem să punem lucrurile în ordine atunci când suntem noi bine cu noi.
Am văzut la copii dorința de a fi hrăniți fizic mai mult. Vor să se întoarcă din nou în cocon, unde este mai multă siguranță. Pentru noi este mai complicat, pentru că suntem mai puțin capabili de a oferi această siguranță. Este o realitate pe care nu vrem să o acceptăm și tot luptăm împotriva sistemului nostru nervos și împotriva a ceea ce simțim.
Lenea, plictiseala, depresia - mecanisme de supraviețuire
Și lenea, și plictiseala, și depresia sunt tot mecanisme de supraviețuire. Atunci când ai depresie, practic nu prea mai simți nimic și ai o stare de letargie, o lipsă de vitalitate și de poftă de viață și o tristețe, pe care nu știi unde să le pui. Dar dacă n-aș simți această depresie, aș cădea în hăul pe care îl am în interiorul meu - de frică, de panică, de angoasă. Și atunci, depresia e numai bună ca să nu mă lase să intru foarte adânc în hăul acela în care nu vreau să mă uit.
Și lenea la fel.
Nu cred că ar trebui să ne culcăm pe o ureche. În primă fază, ar trebui să observăm aceste mecanisme, să ne observăm optimismul poate exagerat sau dorința exagerată de a face lucruri noi, deci să le observăm, și apoi e foarte important să facem exerciții de centrare pe corpul nostru. Și cred că aceste exerciții, care ne ajută pe noi să ne simțim mai în siguranță, ne vor ajuta să fim mai prezenți.
Nu mi-aș pune în cap acum să fiu super-productivă, ci mi-aș pune în cap să văd cum îmi fac sarcinile mele de zi cu zi, să văd ce pot să fac fără să trag de mine foarte tare în relația cu copilul meu și în relația de cuplu, dar dacă nu mă cunosc foarte bine, dacă nu știu că am nevoie să-mi potolesc baterea de inimă fiind atentă la corpul meu sau dacă nu știu că atunci când mă agit și umblu prin casă poate că mă ajută să dansez un pic sau să mă scutur de mâini și de picioare, atunci e posibil să se adune și mai mult stres, pe care, de cele mai multe ori, îl aruncăm în relațiile cu cei dragi.
Nu suntem făcuți să stăm în izolare. Trebuie să plecăm și să venim
Sigur că un rol îl are și lipsa de activitate fizică. Noi nu suntem făcuți să fim în izolare, ființele umane nu sunt create pentru așa ceva. Chiar dacă înainte ne puneam în mașină și ne duceam undeva, plecam, ne duceam și veneam, noi pentru asta suntem construiți, să mai ieșim și să ne întoarcem. Faptul că nu ne mai mișcăm, că nu ne mai mobilizăm să ne-mbrăcăm un pic mai elegant, pentru că ne ducem acolo sau acolo, ne face să ne pierdem din vitalitate și din energie.
Traume mai vechi
Mai este un aspect: faptul că această pandemie vine peste niște traume pe care noi le avem deja. Această pandemie activează în foarte mulți dintre noi frici mai vechi și atunci dacă eu nu mă cunosc foarte bine, atunci pot să spun că toată teama și angoasa pe care o simt acum sunt din cauza pandemiei, dar de fapt, ele sunt din cauza și altor lucruri mai vechi din viața mea, cum ar fi, nu știu, statul la coadă în timpul comunismului sau de la Revoluție. Și la Revoluție am avut așa un episod, o perioadă în care am stat închiși în casă și n-am avut voie să ieșim afară câteva zile, deci, se activează multe traume și colective, dar și personale.
Lumea trebuie să știe că în interiorul fiecăruia se produc mai multe lucruri decât simplul fapt că m-am certat și parcă sunt mai certăreț decât de obicei. Nu, se întâmplă lucruri în această perioadă și avem nevoie să fim conștienți de ele.
Ce exerciții putem să facem?
Un exemplu foarte cunoscut este cel de „împământare”: stau relaxat pe un scaun, îmi las umerii lejeri și mă concentrez cu atenția pe felul în care podeaua îmi susține picioarele, îmi concentrez atenția pe respirație, pe care vreau s-o am mai conștientă, și simplu fapt că mă susține podeaua, că mă susține scaunul deja mă face să mă simt... mai susținut și mai în siguranță! Pentru că felul în care eu, ca adult, mă simt în siguranță este bazându-mă în primul rând pe corpul meu!
Corpul meu este primul meu prieten de nădejde care mă susține. Copiii, sigur, se bazează pe părinții lor, dar eu, ca adult, trebuie să mă bazez pe mine, că eu mă pot susține și atunci, acest exercițiu mă aduce cu atenția în corpul meu. Se întâmplă ceva magic acolo, pentru că dintr-odată simt mai multă siguranță și mi se pare: măi, parcă totuși cam exagerez cu grijile, cu atâtea telefoane, parcă nu e chiar așa de rău, parcă nu e pericolul așa de mare.
Un al doilea exercițiu, care e foarte simplu și foarte bun pentru relaxare și pentru a ne readuce aminte că suntem vii este unul cu limba. Practic, îmi las limba să fie moale, după care o lipesc undeva pe cerul gurii. În momentul în care fac treaba asta, respirația mi se reglează. Este foarte simplu și-l poți face oriunde, chiar și stând la bucătărie și gătind, dar desigur, ar fi mai bine să ne luăm un minut-două.
Dacă ar fi să dau niște sfaturi: m-aș trezi dimineața și mi-aș face cinci minute pentru mine - sunt oameni care fac o jumătate de oră, o oră.
Dacă simt că-mi bate inima, pun mâna în dreptul inimii și văd: ce-i acolo? ce-i cu senzația aia?
Dacă am un gol în stomac, pun mâna pe stomac și mă concentrez cu atenția asupra a ce se întâmplă acolo, pentru că în felul ăsta mă centrez pe mine și nu mai fug cu anxietatea și cu fricile în exterior”.
Editor: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
