Covasna: Spitalul Judeţean nu va accepta detaşarea niciunui cadru medical

Data publicării:
poza medici

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a anunţat miercuri că nu va accepta detaşarea niciunui cadru medical într-o altă unitate din ţară, deoarece are nevoie de întregul efectiv pentru tratarea pacienţilor din judeţ care ar putea să se îmbolnăvească în perioada următoare din cauza noului coronavirus, informează Agerpres.

"Categoric nu (...). Eu nu voi da OK pentru lucrul acesta. Suntem o echipă şi lucrăm împreună", a declarat managerul spitalului, Andras Nagy Robert.

Directorul medical Roşu Matyas a menţionat că în spital sunt internate 14 persoane diagnosticate cu COVID-19, dar se aşteaptă la o creştere a numărului infecţiilor.

"Ne aşteptăm la o creştere a cazurilor (...) Avem foarte mulţi cetăţeni care s-au întors din 'zonele roşii', din 'zonele galbene' şi eu aşa consider, că vom avea din ce în ce mai multe cazuri (...) Acum încep să treacă cele 14 zile de izolare, unii au respectat, alţii nu şi intrăm în etapa de transmitere intracomunitară (...). Experţii epidemiologi de la nivel central aşa au spus, că la o săptămână după Paşti vom avea vârful în România şi nici noi nu facem excepţie", a mai declarat acesta.

Conducerea spitalului le-a solicitat cetăţenilor să respecte regulile impuse de autorităţi, să stea cât mai mult în casă pentru a limita contactul cu alte persoane de la care s-ar putea contamina cu noul coronavirus, menţionând că, în ciuda tuturor eforturilor care se fac, spitalul nu este pregătit pentru a face faţă unui val mare de bolnavi.

"80 dintre îmbolnăviri sunt fără simptome, fără nimic, dar infectează pe alţii (...). Vă daţi seama - dacă o să vină la noi 1.000 de persoane deodată, jumătate o să rămână pe coridoare, nu avem cum să îi tratăm pe toţi deodată (...). De aceea, e important să respectăm măsurile şi să evităm cât mai mult contactele, pentru a reduce riscurile, să nu se transmită de la unul la celălalt, pentru că riscul epidemiologic este extrem de mare în această perioadă", a mai spus Andras Nagy Robert.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Prințesa Lilibet a moștenit părul roșcat al tatălui ei, prințul Harry. Meghan Markle a surprins un moment...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, apariție surpriză la Super Bowl 2026. „Wow! Ce moment! Bad Bunny a convins-o să cânte și să...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
„Ăsta nu e un avion la clasa întâi, e un tren din Africa”. Surpriza totală pentru un român în „bolidul”...
Newsweek
INS confirmă: pensionarii au pierdut 3.700 lei din pensie în 2025. Au șanse să obțină indexarea în instanță?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online