Nelu Tătaru: Nu avem pârghii să-i verificăm pe cei care ies la cerere din spital. Sperăm să avem noua lege în vigoare într-o săptămână

Data actualizării: Data publicării:
medici hala covid
Foto: Guliver/Gettyimages

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seara la Digi24 că de duminică până luni 550 de persoane infectate cu coronavirus au ieșit la cerere din spitale din toată țara și a subliniat că în acest moment autoritățile sunt lipsite de pârghii pentru a controla dacă acești bolnavi respectă autoizolarea la domiciliu. 

Persoanele externate trebuie să țină legătura în permanență cu medicul de familie și cu DSP, dar n-au o obligație să stea acasă, iar autoritățile nu au pârghii pentru a-i verifica, a explicat la Digi24 minsitrul Nelu Tătaru. Noi doar le-am putut recomanda o izolare voluntară, a spus Nelu Tătaru. Ministrul a spus că speră să nu existe o creștere exponențială a cazurilor, avertizând că în lipsa pârghiilor, transmisia comunitară a virusului se va accentua. În prezent, a arătat ministrul, suntem cam la nivelul săptămânilor 2-3 din luna aprilie, într-o a doua cocoașă a primului val de infectări. „Ne-am bucurat prea devreme”, crede ministrul sănătății, accentuând că ar putea fi amânate în continuare noi măsuri de relaxare.

„Recomand păstrarea izolării pentru cei pozitivi, chiar dacă nu mai este obligatoriu. Portul măştii în contactul cu familia acestei persoane, regulile de igienă, grija în spaţiile comune”, a spus Nelu Tătaru.

Între cele 550 de persoane care au cerut externarea se numără și pacienți asimptomatici, dar și simptomatici. După ce au solicitat externarea, începând de vineri, medicii le-au făcut o examinare completă, le-au explicat riscurile și tratamentul, măsurile de precauție, dar și faptul că ar putea intra sub incidența Codului penal dacă o eventuală anchetă epidemiologică va dovedi că s-au aflat la originea infectării altor persoane.

În acest context, ministrul speră că proiectul de lege elaborat pentru a pune în concordanță legislația cu deciziile CCR, care a fost transmis către Parlament, va fi analizat și votat în regim de urgență, astfel încât să intre în vigoare în maximum o săptămână.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”