Video Exclusiv Noi mărturii despre dramele din spitale. Medicii au ajuns să fie încurajați de pacienți: „O să fie bine, tată, o să fie bine!”
În această pandemie, personalul medical a văzut cele mai multe drame, cele mai multe decese. Uneori, au fost chiar drame personale, pentru că aproape 17.000 dintre ei s-au infectat cu SARS-CoV-2. De peste 630 de zile sunt pe frontul COVID. Fizic și psihic, doctorii și asistentele încep să cedeze. Personalul - și așa insuficient - se subțiază de la o zi la alta, prin demisii sau concedii medicale.
Şi totuşi, trebuie să reziste. Este gândul cu care se trezeşte în fiecare dimineaţă Sorina, medic primar de medicină internă la Spitalul Universitar, unul dintre cele mai greu încercate spitale în ultimele luni.
- Ce faceți, doamnă cum sunteți? E mai bine? își întreabă ea pacienta.
- E prea mic oxigenul, se plânge aceasta.
„E o pacientă cu afectare pulmonară de peste 50 la sută, cu afecțiune pulmonară anterioară, care merge bine”, ne explică doctorița.
Trece apoi la o altă pacientă:
- Ce faceţi? Cum sunteţi? Aveţi emoţii? Sunteți de o lună și acum sunteți pe calea cea bună, da?
Cele două paciente sunt bine acum. Asta o face pe Sorina să continue, chiar dacă e extenuată. Ritmul şi presiunea în care lucrează de mai bine de un an şi jumătate, dar şi dramele la care este martoră au transformat-o mult.
Bântuiți de coșmaruri, frământări și imaginile morții
„Am avut o pacientă tânără, de 43 de ani, care a stat o lună internată în terapie intensivă și care, din păcate, n-a putut să ducă lupta aceasta până la capăt. A reununțat, s-a prăpădit și a lăsat în urmă o familie și un copil”, povestește Sorina Diaconu, medic primar de medicină internă.
„O doamnă de 92 de ani, cu o afectare pulmonară de 90 la sută, din păcate, și ea s-a prăpădit. Când deschizi telefonul și acesta este primul mesaj, evident, nu este ceva care să te bucure, dar m-am gândit la ceilalți pacienți, la doamna pe care am văzut-o în salon și am zis că trebuie să luptăm ca măcar ceilalți să fie bine”, explică medicul cum își găsește puterea de a merge mai departe.
Nici când ajunge acasă nu-şi poate şterge din minte imaginile din spital.
„Toți dintre noi am avut așa, un coșmar. Noaptea te trezești că pacientul respectiv nu e bine sau că, după gardă, te bântuie gândul: oare dacă am fi făcut mai mult pentru pacientul respectiv ar fi fost mai bine? Poate dacă aș fi luptat mai mult, dacă aș fi ales o altă cale de tratament? La fel, noaptea, când pui capul pe pernă, te trezești din somn și te gândești oare am făcut bine, n-am făcut bine, mai puteam să fac ceva? Pacientul respectiv are și o patologie asociată, oare mai trebuia să fac și asta sau...? I s-a întâmplat fiecăruia”, mărturisește Sorina Diaconu.
Familia şi colegii îi dau putere să meargă mai departe. La spital se încurajează unii pe alţii când simt că au ajuns la capătul puterilor. „Suntem o echipă. Am stat mai mult aici decât acasă. Ei sunt familia noastră”, spune Sorina Diaconu despre colegi.
Efectele pandemiei: Concedii medicale și demisii. Mărturia unui medic epuizat
La Institutul „Marius Nasta” deja au început să curgă concediile medicale şi chiar demisiile. Din cauza stresului şi a oboselii, unele cadre medicale s-au îmbolnăvit.
„Una dintre colegele care lucrează de câteva luni, de la începutul pandemiei, a decis să plece de la Marius Nasta, spunând că nu mai poate să lucreze în COVID, că este epuizată. Un alt coleg este în concediu medical, altă colegă din Terapie Intensivă este diagnosticată cu o formă de afectare importantă, toate, boli organice, venite prin stresul la care sunt supuși colegii noștri să înceapă terapii foarte complexe. Sunt și asistenți, sunt și infirmiere. Practic, numărul de concedii medicale în perioada aceasta, în ultimele zile, s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut. Au fost 90, ceea ce pentru Marius Nasta este foarte mult”, arată dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”.
Ioana Bulacu este unul dintre medicii care a clacat. După un an şi 7 luni de muncă în linia întâi, a demisionat.
„S-au acumulat foarte multe nopţi nedomite, gărzi lungi şi grele, program prelungit. Au fost numeroase cazuri în care ne simţeam neputincioşi şi nu puteam să facem prea multe pentru ei. Foarte multe gărzi le preluam fără locuri libere în spital, unde soseau ambulanţe cu pacienţi şi practic nici nu mai aveam locuri unde să-i internăm, nu mai aveam surse de oxigen pentru ei. Alţii pe secție, în același timp, se agravau, locuri în terapie nu erau şi practic, stresul ăsta în care nu ştiai ce să faci mai întâi şi cum puteai să rezolvi acele situaţii în care pacienţii erau critici, gravi, te aducea la disperare, şi cred că e o disperare comparabilă cu cea a pacienţilor care se sufocă, că nu mai au aer. Cred că eu mă sufocam că nu ştiam ce să mai fac în acele momente”, mărturisește Ioana Bulacu.
„Uzura personalului medical, deși nu este evaluată în amănunțime, ea este vizibilă și s-ar putea ca o parte din colegi să cedeze și să renunțe chiar la a continua această specialitate”, avertizează Florin Mihălțan, medic specialist pneumolog.
Pacienți care încurajează medicii: „O să fie bine, tată, o să fie bine!”
Şi la Spitalul „Bagdasar Arseni” pacienţii au fost aşezaţi peste tot, în orice spaţiu unde încăpea măcar un scaun. Amalia Hangiu este medicul coordonator al Unităţii de Primiri Urgenţe. A trecut prin momente dramatice atunci când veneau valuri de bolnavi şi nu mai aveau locuri nici măcar pe scaune.
„Mă simt foarte, foarte obosită și de fapt asta e starea întregului colectiv, pentru că acest val a fost extrem de obositor, ne-a expuizat la maxim, eu una, personal, nu credeam că o să trăiesc aceste luni, aceste săptămâni”, spune Amalia Hangiu.
Oboseala şi deznădejdea treceau deseori de mască şi vizieră. Au fost pacienţi care au încercat să ajute.
„Eram un pic mai conștient: Doamna asistentă, veniți că a scos furtunul domnul, veniți și ajutați-l. Ce să fac? Am dat și eu un pic o mână de ajutor, săracii, că se zbăteau între viață și moarte”, povestește un pacient în vârstă care încă are o mască de oxigen.
„Pentru orice am făcut, ne-a mulțumit de 100 de ori, de multe ori el ne spunea să nu mai fim supărați, că lucrurile vor fi bine. Ne-a încurajat la un moment dat, că ne vedea cum suntem. A stat în zona unde erau toți pacienții intubați, ventilați și probabil că vedea pe fața noastră neputința, uneori, și ne spunea: O să fie bine, tată, o să fie bine!” - povestește dr. Amalia Hangiu despre pacientul solidar cu medicii.
Recent, într-un apel fără precedent, Colegiul Medicilor le-a cerut oamenilor să nu mai amâne vaccinarea și a prezentat public „strigătul de disperare” al cadrelor medicale din linia întâi.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
