STUDIU. Copiii care merg la culcare la aceeași oră au un risc mai mic de a deveni obezi

Data publicării:
Copil care doarme copil adormit somn Gulliver GettyImages august 2015

Orele regulate la care copiii merg la culcare pot contribui la prevenirea obezității, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, citat luni de Agerpres. Cercetarea a concluzionat, de asemenea, că mesele luate la aceleași ore și timpul redus petrecut în fața televizorului ajută la reducerea riscului de a dezvolta această boală mai târziu în viață.

bebe somn

În urma studiului privind obiceiurile zilnice ale aproape 11.000 de copii britanici născuți între anii 2000 și 2002, cuprinși în Studiul Millennium Cohort, oamenii de știință au identificat o legătură între rutină, emoții și greutate.

Acest studiu oferă mai multe dovezi potrivit cărora activitățile zilnice ale copiilor preșcolari au legătură cu dezvoltarea lor sănătoasă și pot reduce posibilitatea ca ei să devină obezi”, susține dr. Sarah Anderson, profesor asociat la Facultatea de Sănătate Publică din cadrul Universității Ohio, autoarea principală a cercetării.

Cercetarea, publicată în "International Journal of Obesity", este prima care analizează conexiunea dintre obiceiurile din copilărie și potențiala lor asociere cu tulburările de greutate din preadolescență, mai arată sursa citată.

Oamenii de știință au evaluat trei rutine la care erau expuși în cadrul gospodăriei copiii în vârstă de trei ani: orele regulate de culcare, orele regulate de masă și efectele limitării de către părinți a accesului zilnic la televizor și jocuri video până la o oră sau mai puțin pe zi. Toate aceste obiceiuri au fost asociate cu o autoreglare emoțională mai eficientă, iar copiii care manifestau o capacitate redusă de reglare emoțională s-a observat că aveau un risc mai mare de a deveni obezi mai târziu în viață. "Copiii care aveau cele mai mari dificultăți în reglarea emoțiilor la vârsta de trei ani aveau cel mai mare risc de a deveni obezi la vârsta de 11 ani", notează dr. Anderson.

Această cercetare ne permite să înțelegem mai bine modul în care obiceiurile zilnice ale copiilor, somnul, ora mesei și timpul petrecut în fața ecranului, este legat de reglarea emoției și a comportamentului, potrivit specialistei. „Somnul este atât de important, mai ales pentru copii. Deși rămân multe necunoscute despre modul în care acesta afectează metabolismul, cercetarea identifică legături între obezitate și somnul insuficient”, a completat ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate