Sari la conținut

Terapia durerii, alternativă la chirurgia riscantă

Să pornești de la zero, într-o nișă medicală în care ești deschizător de drumuri, poate fi înspăimântător. Însă alternativa medicului Ovidiu Palea era să se sufoce într-un sistem public inert, rezistent la schimbare. Așa că a construit. Și-a făcut o clinică de terapia durerii, în care pacienții pot avea acces la cele mai moderne tratamente pentru durerea cronică.

Dr. Ovidiu Palea, medic primar anestezie și terapie intensivă: „Din păcate da, și spun asta cu sinceritate, pentru că a fi singur e foarte greu. Ești privit ca un ciudat. Comunitatea medicală se uită foarte ciudat la tine și oarecum reticent, pentru că nu știe ce faci și are impresia că faci vrăji”.

Ovidiu nu face vrăji. Terapia durerii este o specializare medicală recunoscută în toate țările civilizate, iar procedurile sunt bazate pe dovezi riguroase. Americanii sunt cu mult înaintea noastră, iar ultimii zece ani au adus o dezvoltare uriașă a terapiilor intervenționale ale durerii cronice. Tratamente care pot să scape pacienți istoviți de chirurgie costisitoare, riscantă și lipsită de garanții.

„Primii pacienți au fost numai prieteni și rude. Și le spuneam: băi, stați liniștiți, că nu o să fie chiar așa rău, hai să încercăm. Și încet-încet, unii i-au adus pe alții și așa s-a creat valul și cărarea”, povestește dr. Ovidiu Palea.

Când a ajuns prima dată la clinică, Mariana Săbău nu mai putea să meargă fără ajutor. Suferea de dureri de spate de când avea 30 de ani. Durerea îi imobilizase complet piciorul stâng. Acum, la 78 de ani, doamna Săbău încă lucrează, este contabilă și ne invită s-o vedem mergând. Cu uşurinţă, fără baston.

„M-am trezit direct în picioare, dacă puteți crede. După trei luni de suferință, venit în baston, plecat în baston, plecat în căruț”, povestește Mariana Săbău.

Medicul și pacienta au ales împreună chirurgia minim-invazivă. Chirurgia clasică venea cu multe necunoscute.

„Ar fi fost o operație pe multe nivele, pe multe ore și cu o recuperare ca atare de luni de zile, la capătul cărui drum nu știi ce obții”, explică dr. Ovidiu Palea, medic primar anestezie și terapie intensivă.

„Ar fi fot mai grea intervenția, se desface coloana. Cred că nu mi-aș fi făcut-o pe aceea”, mărturisește Mariana Săbău.

Intervenția minim-invazivă a durat o oră și jumătate. Și n-a fost nevoie de internare.

„Chiar domnul doctor a făcut o glumă: lucrăm repede cu doamna Săbău, că trebuie să ajungă la birou”, povestește Mariana Săbău.

Ovidiu Palea nu-și propusese să ajungă specialist în terapia durerii. În anii 90, imediat după facultate, era atras de promisiunile de formare profesională pe care le oferea deschiderea porților spre Occident.

„Țin minte garnizoane întregi de trenuri care plecam la Budapesta să dăm un examen. A fost un exod masiv către America atunci”, rememorează dr. Ovidiu Palea.

A făcut acolo rezidențiatul și așa a început să se formeze în terapia durerii, o supraspecializare care are la bază anestezia și terapia intensivă. Când România a intrat în Uniunea Europeană, el și soția sa și-au luat inima în dinți și au revenit în țară.

„A fost o chemare instinctivă. Avem trei copii și mi-am dorit foarte mult copiii să aibă o copilărie ca a mea. Trăind printre imigranți, mi-am dat seama că sunt două categorii de imigranți: cei care sunt fericiți că au plecat și că le e bine unde sunt și cei nefericiți, cum eram eu, care tot timpul veneam acasă. Și la fiecare șase luni veneam înapoi”, mărturisește dr. Ovidiu Palea.

În România, s-a angajat mai întâi într-un spital de stat din București. Voia să practice la stat ce a învățat, dar s-a lovit de rezistența sistemului la schimbare.

„În 2008 am început să lucrez, în 2009-2010 deja eram cu un picior înapoi în America, nu mergea nimic pe măsura sufletului. Am vrut de foarte multe ori să ne întoarcem. Atât de greu ne-am lovit de zid aici, că am spus: de ce ne facem viața grea? Pe mine mă chemau înapoi la spital constant, încă trei ani de zile m-au chemat, au spus: haide, haide, haide”, povestește Ovidiu Palea.

Chiar și-așa, a rămas acasă, pentru familie și dintr-un sentiment de apartenență. Și a decis să construiască de la zero o clinică, în care să lucreze cu pacienții ca afară. Ceva bun tot a ieșit din timpul petrecut în sistemul public. Acolo l-a cunoscut pe Daniel, asistentul său și mâna lui dreaptă în clinică. Ovidiu crede că asistenții sunt cei mai importanți actori din sistemul medical. Așa că, încă dinainte să ridice clădirea, și-a ales asistentul.

„Mi-a spus că o să învățăm multe lucruri și o să fie o provocare și așa a fost. În fiecare zi facem lucruri noi și în fiecare zi e o provocare pentru mine, ca asistent, să lucrez alături de el”, spune Daniel Andrei, asistent medical.

De-atunci au trecut șase ani și încă lucrează împreună cot la cot.

„Feedback-ul lor, faptul că ei sunt bine și ne spun tot timpul și ne mulțumesc că i-am ajutat ne dau putere să mergem mai departe”, spune Daniel Andrei.

Când s-a întors în țară acum zece ani, Ovidiu câștiga la stat de 100 de ori mai puțin decât peste ocean. Chiar și-așa, nu crede că salariile sunt cele care îi fac pe tineri să rămână sau să plece.

„Au nevoie de un mediu în care să-și practice meseria, au nevoie de provocări profesionale și trebuie susținuți prin educație, educație, educație. Alt lucru important este că trebuie să renunțăm la sintagma: Merge și așa. Ne-am învățat cu merge și așa. Și într-adevăr merge, dar merge prost. Și trebuie să facem lucrurile perfect, fără compromisuri, ca lucrurile să evolueze”, rostește, cu convingere, dr. Ovidiu Palea.

La clinică vin oameni din tot colțurile țării. Procedurile costă între 250 și 20.000 de lei. Dacă România ar avea o strategie privind terapia durerii, costurile ar fi suportate de asigurarea medicală. Așa, pacienții plătesc aproape tot. Ovidiu spune că ar fi nevoie în țară de vreo 50 de colegi care să facă ce face el la clinică. Pentru asta, merge la conferințe și încearcă să deschidă altora apetitul pentru această supraspecializare.

„Cred în viitorul României, pentru că de-asta ne-am întors și cred că viitorul nostru trebuie construit pe valorile noastre emoționale și sufletești, pentru că asta ne-a ținut pe toți aici”, este încredințat dr. Ovidiu Palea, medic primar anestezie și terapie intensivă.

(Reporter: Alexandra Nistoroiu)

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale