De ce apar dificultățile și durerea la urinare și cum se pot trata eficient?

Data actualizării: Data publicării:
dificultati_urinare (1) Articol susținut de SANADOR

Durerea intensă în zona lombară, dificultățile și disconfortul la urinare, prezența sângelui în urină și senzația de presiune constantă la nivelul pelvisului pot fi semne și simptome ale litiazei urinare. Afecțiunea se poate manifesta la nivel renal, când se formează așa numitele „pietre la rinichi”, dar poate să afecteze și vezica urinară sau ureterele, situație în care diagnosticul este de litiază vezicală, respectiv litiază ureterală. Pietrele sau calculii apar din cauza urinei prea concentrate, care determină cristalizarea unor substanțe minerale, precum calciul, oxalatul sau acidul uric.

În stadiile avansate, litiaza urinară poate duce la complicații severe, inclusiv la retenție urinară. De aceea, imediat ce apar astfel de manifestări clinice, este importantă prezentarea de urgență la un consult de urologie, pentru stabilirea diagnosticului și începerea neîntârziată a tratamentului.

Atunci când există o suspiciune de litiază urinară, medicul va recomanda efectuarea unui sumar complet de urină și a unor investigații imagistice avansate, care să identifice rapid și precis calculii. Astfel, va fi indicată o ecografie abdominală, o radiografie abdominală sau o examinare prin tomografie computerizată. În acest fel, pot fi observați chiar și calculii de mici dimensiuni, care vor fi localizați cu precizie și poate fi stabilită inclusiv compoziția lor.

În prezent, cele mai multe cazuri de litiază urinară sunt tratate cu succes prin metode minim invazive, iar intervențiile chirurgicale clasice, deschise, sunt rezervate doar pentru situații speciale. Este important însă ca pacientul să se prezinte pentru diagnostic și tratament la un spital care poate oferi toate procedurile terapeutice disponibile, astfel încât rezultatele obținute să fie cele mai bune pe termen lung.

În funcție de dimensiunea și numărul calculilor, de localizarea și compoziția lor, tratamentul minim invaziv se poate realiza prin abord endoscopic (ureteroscopie flexibilă cu laser), prin nefrolitotomie percutanată (tehnică laparoscopică, necesară atunci când calculii sunt de dimensiuni mai mari) sau prin litotriție extracorporală cu unde de șoc (ESWL). Aceasta din urmă este cea mai avansată metodă de tratament pentru pietre la rinichi, fiind indicată în peste 80% din cazurile de litiază renală și ureterală.

Litotriția extracorporală cu unde de șoc permite eliminarea calculilor fără operație, deci fără bisturiu și fără incizii, prin pulverizarea pietrelor cu ajutorul undelor de șoc produse de un aparat special plasat în afara organismului. Astfel, riscul de complicații este foarte redus, pacientul nu are nevoie de o perioadă de recuperare, spitalizarea este de scurtă durată, iar fragmentele de calculi rezultate în urma procedurii (concrementele) sunt eliminate în mod natural, prin urină. Pentru a primi indicație de tratament prin ESWL, pacientul are nevoie de un consult urologic completat de toate analizele și investigațiile imagistice solicitate de medic.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții pot beneficia de tratament pentru litiază urinară prin toate metode minim invazive disponibile în prezent, în funcție de indicația medicală stabilită. Medicii urologi experimentați vor analiza fiecare caz în parte, pe baza investigațiilor efectuate, și vor recomanda procedura terapeutică potrivită, pentru a obține cele mai bune rezultate.

Dacă este indicat tratament prin litotriție extracorporală cu unde de șoc, la Spitalul Clinic SANADOR intervenția se realizează cu litotritorul de ultimă generație Compact Sigma, produs de Dornier MedTech. Echipamentul este un aparat modular de litotriție, cu multiple utilizări și accesorii, precum brațe-C, scanere cu ultrasunete și o masă complet motorizată, care îl transformă astfel într-o stație de lucru multifuncțională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”