ANPC a descoperit 60 de tone de fructe și legume cu nereguli, în hipermarketuri. Produsele erau alterate, lovite și cu mucegai

portocale fructe
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunțat că 60 de tone de legume și fructe, din cele aproape 500 de tone verificate, nu se încadrau în prevederile legale, iar 78%, din cei peste 670 de operatori economici care le comercializează, au fost sancționați. Inspectorii au depistat fructe şi legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, depreciate calitativ, dar şi produse alterate, cu urme de boli de depozit, atacate de mucegai, improprii consumului.

portocale fructe
FOTO: Gulliver/ Getty Images

ANPC a verificat, de la începutul lunii aprilie, operatorii economici care comercializează legume şi fructe proaspete în lanţuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros.

„Au fost controlaţi 678 operatori economici, dintre care la un număr de 532 (78%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare. A fost verificată o cantitatea 487 tone fructe şi legume proaspete din care 60 tone (12 %) nu se încadrau în prevederile legale”, a transmis, vineri, ANPC.

Ca urmare a deficienţelor constatate, s-a dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe şi legume, în valoare de 60.479 lei, produse improprii consumului uman. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 135 tone fructe şi legume în valoare de 204.852 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.

Au fost aplicate 608 sancţiuni contravenţionale, dintre care 260 avertismente şi 348 amenzi contravenţionale, în valoare de 1.723.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Inspectorii au de găsit fructe și legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, depreciate calitativ.

Unii comercianţi vindeau legume şi fructe preambalate, cantitatea reală fiind mai mică ecât cea inscripţionată pe etichete. De exemplu, s-au găsit cartofi albi, plasă 2 kg, daar produsul cântărea în realitate 1,974 kg, lămâi la plasă de 500 gr., cantitate reală - 0,470 gr., ghimbir la caserolă de 200 grame având în realitate 188 grame.

De asemenea, erau comercializate legume și fructe utilizând practici incorecte, privind originea acestora (ex: legume și fructe import Turcia, China, Egipt, comercializate ca având proveniența România).

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi asigură pe cetăţeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale şi că va monitoriza, la fel că până acum, piaţa şi se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor”, a mai transmis ANPC.

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate