BIHOR. Elevii pot sesiza telefonic actele imorale și de violență din școli

21032013 20elevi-56083

Săptămâna trecuta, cel mai prestigios colegiu orădean a fost implicat într-un scandal. Nimeni nu ar fi aflat de practica unor elevi de clasa a VIII-a care se uitau în pauze pe site-uri destinate adultilor şi care au recurs la o serie de obscenităţi, dacă fiul inspectorului-şef nu i-ar fi povestit tatălui său de aceste lucruri.

Ca să afle de cât mai multe astfel de incidente, dar şi pentru că elevii din clasa fiului său s-au ferit să vorbească despre ce se întâmpla, şeful IŞJ Bihor a decis înfiinţarea unei linii telefonice unde elevii îşi pot păstra anonimatul şi pot povesti tot ce se întâmplă.

Agresiuni fizice, verbale sau abuzuri din partea colegilor sau profesorilor, acestea sunt numai câteva dintre lucrurile la care inspectorii şi pshihologii şcolari se aşteaptă să fie semnalate de elevi.

Tocmai pentru că am observat că de cele mai multe ori aceste aspecte sunt ţinute secret şi ele dacă nu sunt depistate la timp pot genera urmări mult mai grave", a declarat Daniel Negrean, inspectorul general al Inspectoratului Judeţean Şcolar Bihor.

Anonimatul îngreunează ancheta

Acum, elevii care sunt martorii unor situații deplasate pentru o unitate școlară, dar, de frică, nu vor să povestească profesorilor, o poate face sub anonimat, cu ajutorul acestei linii de asistenţă.

Ar trebui să fie implicaţi în primul rând părinţii, elevii, profesorii legat de problemele care pot să apară şi abia ulterior apelat la linia de asistenţă", este de părere Ovidiu Jurcă, profesor de limba engleză.

Elevii nu par însă prea încântați de inițiativă.

„Lasfârşit de săptămână să facem o sinteză a acestor situaţii raportate, să le înaintăm conducerii ISJ şi, împreună, să decidem care ar fi modalitatea de intervenţie specifică”, explică Simina Hinţ, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă.

Toţi cei care apelează la această linie telefonică îşi pot păstra anonimatul, însă inspectorii spun că nu e indicat, deoarece ar îngreuna declanşarea unei anchete intr-un caz grav. La numărul de telefon 0359.190.996 părinţii, elevii sau profesorii pot suna de luni până vineri, între orele 8-16.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate