Sari la conținut

Consumul de alcool în rândul minorilor este foarte ridicat. În medie, românii încep să bea de la 14 ani

 

Foto: Gulliver/GettyImages 

În România, consumul de alcool în rândul minorilor este foarte ridicat. Potrivit datelor UNICEF din 2013, 42% dintre minorii români cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani au consumat alcool cel puțin o dată. Procentul este mai mare în rândul băieților - 57%. Vârsta medie la care românii încep să consume alcool este de 14 ani. 10% din cei intervievați au declarat că au început să consume alcool la mai puțin de 14 ani și peste 30% între 15 și 19 ani. Minorii au cunoștințe limitate asupra efectelor pe care le are consumul de alcool asupra sănătății lor fizice și mentale”, a spus Rădulescu.

Potrivit acestuia, minorii consideră că alcoolul îi face să se simtă integrați și le creează o stare de relaxare.

„Potrivit unui studiu, cei mai mulți minori consideră că este normal să se consume alcool și nu au nicio idee asupra consecințelor alcoolului asupra organismului lor. Singurele riscuri asociate consumului de alcool identificate de aceștia au fost accidente sau dependența de alcool. Majoritatea nu conștientizează că alcoolul are efecte mult mai grave asupra organismului lor decât asupra unui adult și nu știu care sunt acestea. Cei mai mulți au declarat că alcoolul îi face să se simtă integrați, parte a unui grup și au asociat alcoolul cu imaginea unei persoane populare și sociabile. Foarte mulți au declarat că alcoolul le creează o stare de relaxare și beau alcool pentru că și părinții lor o fac”', a mai afirmat președintele Asociației Spirits România.

El a precizat că există zone gri ale comerțului care permit accesul la alcool al minorilor și chiar părinți care își lasă copiii să consume alcool, iar asta în pofida legislației din România care interzice accesul la alcool al minorilor.

La rândul său, psihoterapeutul Olivia Mocanu a arătat că una din patru persoane care consumă alcool devine dependentă.

„Una din patru persoane care consumă alcool devine dependentă. Nu se cunoaște încă mecanismul prin care unele persoane devin dependente și altele nu. Atunci când vârsta de debut a consumului de alcool este 14 ani riscul este de patru-cinci ori mai mare ca acel copil să devină dependent decât atunci când consumul începe după 18 ani. Atunci când părinții consumă alcool riscul este de trei ori mai mare ca acei copii să devină dependenți”, a explicat psihoterapeutul.

Principalul factor de risc în consumul de alcool, spune Mocanu, este transmiterea genetică asociată cu factori de mediu, adică acele medii familiale conflictuale, dezorganizate, abuzive, implicare neadecvată a părinților.

Asociația Spirits România, împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Federația Română de Fotbal, Carrefour România și Rewe România au anunțat, miercuri, derularea campaniei de informare publică „Suntem mulți”, dedicată combaterii prevenirii consumului de alcool în rândul minorilor.

Campania intenționează abordarea a trei componente care s-au dovedit de impact în alte țări europene. Prima implică programe de educare și susținere a părinților în eforturile lor de a-și educa copiii în legătură cu efectele alcoolului. Aceasta include un portal de informare www.suntem-multi.ro care conține materiale informative relevante pentru părinți și un ghid pentru aceștia. Cea de-a doua componentă se referă la programe de informare realizate în școli, atât pentru prevenția consumului la minori cât și pentru a promova un consum responsabil la vârsta maturității. A treia implică controlul strict al accesului minorilor la alcool prin supravegherea implementării reglementărilor specifice, care interzic consumul și vânzarea alcoolului.

Etichete: romani , vârstă , educatie , alcool , minori , bautura , studiu , consum , unicef

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale