Cum arată și cât a costat noul logo al Bucureștiului

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI PIATA UNIRII

Primăria Municipiului București a anunțat câștigătorul concursului pentru realizarea unui logo reprezentativ pentru Capitală: designerul Narcis Teodor Lupou, din Timișoara. Creatorul noului logo al Bucureștiului va primi, drept premiu, 50.000 de lei.

„Misiunea juriului nu a fost deloc una ușoară. Am apreciat creativitatea concurenților și modul admirabil în care au înțeles să se implice într-o acțiune constructivă pentru orașul nostru. Din păcate pentru concurenți, la fel ca la orice alt concurs, există un singur câștigător, așa că am decis să oferim și câteva premii de consolare celor mai reușite propuneri pe care le vom alege ținând cont și de părerea publicului. Îl felicit din toată inima pe câștigător și sper ca toată lumea să se fi convins de sinceritatea și onestitatea demersului nostru. Vor urma și alte concursuri menite să stimuleze creativitatea bucureștenilor și nu numai!”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Narcis Teodor Lupou este un designer de 32 de ani din Timișoara, iar lucrarea sa a întrunit cel mai mare punctaj. Premiul este în valoare de 50.000 de lei brut, suma reprezentând cesionarea exclusivă a drepturilor de autor în favoarea municipiului București.

Potrivit câștigătorului concursului, conceptul grafic propus a avut drept catalizatori diverse repere vizuale și simboluri, ancorate adânc în istoria culturală a orașului, în cultura populară universală, dar și în dezideratele administrației locale actuale. „Am avut ca nuclee inspiraționale moștenirea arhitectonică autentică a Capitalei și valențele pozitive generate de rezonanța etimologică a numelui orașului București. Alăturarea celor patru elemente identice ca formă, dar diferite ca poziționare, subliniază ideea de epicentru al națiunii către care converge Capitala”, a adăugat Narcis Teodor Lupou.

Dintr-un total de 230 de înscrieri au fost validate 204, care au fost punctate de juriu în funcție de 5 criterii: relevanța pentru tema concursului; design atractiv; originalitate (îmbinarea elementelor care îmbină tradiția istorica a Bucurestiului cu tendințele actuale); funcționalitate (vizibilitate si lizibilitate, să fie ușor recognoscibil, să poată fi imprimat și pe suprafețe mici fără să se piardă detalii esențiale); adaptabilitate (să permită declinarea ulterioara a unor branduri sectoriale). În perioada imediat următoare vor fi făcute publice toate lucrările care s-au încadrat cu succes, fie și parțial, în tema concursului.

Alaturi de primarul general, din juriu au făcut parte: Prof. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, secția de Arte, Arhitectura si Audiovizual; Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucuresti; Anca Boeriu, lector la departamentul Grafica al UNARTE; Dr. Vladimir Nicula, lector la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu; Ioana Ciocan, Vicepresedinte Uniunea Artistilor Plastici; Dochița Zenoveiov, brand innovator, „INOVEO”; Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”; Corina Vințan, managing partner „Links Associates”; Mirel Palada, sociolog.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri