Direcția Permise își reia programul de vineri. Defecțiunea a fost remediată

Data actualizării: Data publicării:
permis de conducere

Defecţiunea apărută miercuri seară la serverul central al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost remediată, iar începând de vineri se va lucra în regim normal, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne.

Personalul de intervenţie a lucrat peste 20 de ore pentru rezolvarea situaţiei, iar echipamentele solicitate au fost înlocuite joi după-amiază şi testate, potrivit instituției citate de News.ro.

Conducerea ministerului a dispus ca toate serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din ţară să aibă program normal de lucru sâmbătă, mai spune sursa citată.

Sute de oameni s-au prezentat încă de la primele ore ale dimineţii de joi la sediile direcţiilor de permise, dar instituţia a fost închisă pentru public din cauza unei defecţiuni la un server.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a mers, joi, la sediul Direcţiei Permise Auto pentru a afla cât durează lucrările de reparaţie şi a spus că este vorba despre o defecţiune care nu a putut fi anticipată şi că au fost comandate piesele care trebuie înlocuite.

Efectiv sistemul a cedat în jurul orei două azi-noapte. În toată această perioadă ne-am asigurat să nu existe niciun risc, nu este un atac cibernetic. Ce s-a întâmplat a fost o defecţiune la sistemul de răcire, o defecţiune mecanică care nu a putut fi anticipată. Tot aseară am lansat şi comanda pentru piesele care trebuie înlocuite şi vor ajunge astăzi în jurul orei 15.00. Din momentul acela vom înlocui acele componente şi ne dorim ca mâine sistemul să funcţioneze la adevarata capacitate. Ne cerem scuze, pentru că, am făcut o evaluare, şi undeva la 10.000-15.000 de persoane apelează zilnic la serviciile noastre şi, deşi comunicatul nostru a fost dat târziu, a fost transmis imediat ce am luat la cunoştinţă despre această defecţiune, dar sunt conştientă că sunt persoane care nu au avut timp să afle despre acest comunicat. (...) Această defecţiune mecanică nu a putut fi anticipată”, declara ministrul Carmen Dan.

Ministerul de Interne a anunţat miercuri seară, după ora 22.00, că Direcţia Permise nu va funcţiona joi din cauza unor defecţiuni tehnice la un server central al Direcţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...