Fată de 11 ani, însărcinată în luna a cincea. Primar: „Mama ne-a spus că s-a jucat cu un băiat. Sarcina decurge normal”

Data actualizării: Data publicării:
fetita gravida
Foto cu caracter ilustrativ: Captură video

O fată în vârstă de 11 ani, din satul Agighiol, comuna Valea Nucarilor, este însărcinată în luna a cincea. Potrivit primarului, situaţia copilei a fost făcută cunoscută de angajaţii şcolii și este monitorizată prin intermediul asistentului comunitar. Poliția a deschis dosar penal.

ACTUALIZARE Poliţiştii tulceni au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în cazul fetei din satul Agighiol, însărcinată în luna a cincea, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), potrivit Agerpres.

Minora a întreţinut relaţii sexuale cu un alt minor, în vârstă de 16 ani, iar cazul a început să fie instrumentat de poliţişti în luna august, imediat după ce au fost sesizaţi.

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 220 Cod penal, cercetările efectuându-se sub directa îndrumare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea”, a anunţat IPJ.

Minora este unul dintre cei şapte copii ai unei familii cu risc, potrivit primarului comunei Valea Nucarilor, Maria Lenţa.

Știrea inițială

Primarul comunei Valea Nucarilor, Maria Lenţa, a declarat că situaţia a fost adusă la cunoştinţa autorităţii locale de angajaţii şcolii.

"Mama fetei spune că a fost la doctor şi că sarcina decurge normal, dar nu ne-a dat numele medicului. Ne-am propus să mergem cu ele la doctor din nou", a afirmat primarul comunei.

Ea a mai spus că fata provine dintr-o familie cu risc social, care numără şapte copii.

"Mama fetei s-a mutat cu copiii în Agighiol în luna iunie. A venit din Tulcea cu concubinul. Ea ne-a spus că fata de 10 ani s-a jucat cu un băiat. Noi monitorizăm acum situaţia fetei", a declarat pentru Agerpres primarul Maria Lenţa.

Potrivit sursei, situaţia fetei din satul Agighiol a fost adusă şi la cunoştinţa Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Datele făcute publice anul acesta de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului arată că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul mamelor minore din judeţ. Astfel, în ultimii cinci ani, în judeţ au fost înregistrate 41 de cazuri de mame minore, dintre care şase au abandonat copilul nou-născut, iar şapte cupluri mamă-copil au beneficiat de serviciile centrului maternal din Tulcea.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...