Gorghiu: Îi cer lui Ponta ca, după ce a dublat alocaţiile pe Twitter, să o facă şi în viaţa reală

Data publicării:
alina gorghiu mediafax

Foto: Mediafax

Gorghiu a arătat că i se pare „de toată jena” schimbul de replici pe care premierul Ponta l-a făcut, zilele acestea, pe tema măririi alocaţiilor copiilor.

Parcă se reia întreaga campanie de minciuni din campania electorală din noiembrie 2014, atunci era vorba de pensii, acum de alocaţii. Vreau să le spun tuturor, şi să înţeleagă toţi pesediştii, de la Ponta în jos, faptul că în România, alocaţia pentru copii nu a mai fost actualizată de şapte ani de zile şi se situează sub media europeană, care este la 100 de euro”, a precizat Alina Gorghiu.

Ea a dat şi exemple privind cuantumul alocaţiei în ţări europene, arătând că în Italia, aceasta ajunge la 122 euro, iar în Ungaria, ţară ex-comunistă, este de 63 de euro, lunar, şi de 101 euro, pentru copii cu dizabilităţi. Ea a mai spus că până şi Bulgaria are alocaţia pentru copii mai mare, ajungând la 13 euro, deşi salariul, la bulgari, nu este mai mare ca în România.

Cei 42 de lei alocaţi copiilor din România înseamnă mai puţin de zece euro. Ponta spunea că nu există alocaţie sub 84 de lei. Nu mai vreau să fac demonstraţii, dar mă obligă premierul”, a declarat Alina Gorghiu, arătând un fluturaş cu alocaţia în cuantum de 42 de lei.

Ea i-a transmis premierului Victor Ponta că, dacă deja a mărit „pe Twitter alocaţiile, de alaltăieri, îl roagă să facă acest lucru şi în viaţa reală”.

Gorghiu i-a solicitat premierului să formalizeze dublarea alocaţiilor, din mediul virtual, printr-un proiect de lege, arătând că există în Parlament un proiect al PNL, respins de Senat şi care a ajuns în Camera Deputaţilor.

Dacă simte nevoia să urgenteze, sunt absolut convinsă că măreaţa statistică, în privinţa Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului, nu va fi stricată de o ordonanţă de urgenţă în care să mărească aceste alocaţii”, a mai spus Gorghiu, precizând că poate face acest lucru inclusiv într-o zi de duminică.

Dacă crede că este o zi în care nu vrea să deranjeze poporul român cu anunţuri, aşa cum a făcut în cazul demisiei lui Vâlcov, îl anunţ că aşteptăm cu interes inclusiv ziua de duminică să facă acest anunţ”, a afirmat copreşedintele PNL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate