Sari la conținut
News Alert

Guvernul Dăncilă nu a aflat că a pierdut un minister

Pe lista publicată în Monitorul Oficial cu ministerele şi autorităţile publice care au solicitat Ministerului de Finanţe plata în avans a salariilor e şi Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Social.

Acest minister a fost dizolvat însă încă din luna ianuarie, iar atribuţiile sale au fost preluate de alte structuri guvernamentale, după cum a anunţat la acea vreme chiar premierul Viorica Dăncilă.

Digi24 a cerut explicaţii Ministerului de Finanţe, însă nu am primit clarificări până acum.

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, precizează că bugetarii din mai multe domenii nu vor primi salariile înainte de Paște, deoarece ministerele de care ei țin au decis să nu solicite acest lucru MFP. Declarațiile ministrului vin după ce Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a solicitat Guvernului să precizeze clar categoriile de bugetari care vor primi salariile înainte de Paşte, deoarece angajaţii din învăţământ nu vor beneficia de această facilitate.

Doar angajaţii din 38 de instituţii ale statului vor primi banii mâine

Potrivit Ordinului ministrului Finanțelor nr. 1.731, publicat pe 2 aprilie în Monitorul Oficial, vor primi salariile pe 5 aprilie angajații următoarelor instituții: Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Public, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Agenția Națională de Presă Agerpres, Institutul Cultural Român, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Consultării Publice, Autoritatea Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Autoritatea pentru Administrararea Activelor Statului, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Academia Oamenilor de Știință din România, Ministerul Turismului, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Citiţi şi:

Bugetari și pensionari fără bani de Paști. Ce le-a cerut Dăncilă miniștrilor

Etichete: guvern , salarii , ministere , minister dizolvat , ministerul finante salarii , plata salarii paste , angajati salarii

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale